Sport

Prima mare victorie a lui Gigi Becali! Cum a fost pedepsit Horațiu Feșnic, arbitrul de la Rapid – FCSB. Exclusiv

Kyros Vassaras, șeful arbitrilor români, l-a reținut de la delegări pe Horațiu Feșnic pentru cel puțin patru etape, până la finalul campionatului.
05.05.2023 | 09:18
Prima mare victorie a lui Gigi Becali Cum a fost pedepsit Horatiu Fesnic arbitrul de la Rapid  FCSB Exclusiv
Phillipe Razvan Onea si Florinel Teodor Coman in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FCSB, contand pentru Play-off-ul Superligii Superbet, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, duminica 23 aprilie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Derby-ul dintre Rapid și FCSB, din ultima etapă a turului din play-off, a generat un mare scandal după arbitrajul lui Horațiu Feșnic. Gigi Becali a anunțat a doua zi că se retrage din fotbal și vinde FCSB, specialiștii au marșat pe ideea defavorizării clare a roș-albaștrilor, grecul Vassaras a ieșit la suprafață cu o conferință de presă de 3 ore!

Horațiu Feșnic, suspendat până la finalul sezonului pentru prestația-dezastru de la Rapid – FCSB 1-0! Decizie dură a Comisiei Centrale

Rapid a învins FCSB cu 1-0, dar discuțiile ulterioare meciului s-au axat în principal pe unele decizii cruciale ale arbitrului Horațiu Feșnic. A fost vorba de două faze petrecute în prima repriză, în urma cărora centralul nu a dictat nicio eliminare, tolerând jocul dur al gazdelor.

ADVERTISEMENT

Vorbim de intrarea „sanie” a lui Răzvan Onea la Florinel Coman, în minutul 4, la care Feșnic a dictat doar „galben”. Cei de la FCSB și nu numai au cerut, pe bună dreptate, cartonașul roșu pentru elevul lui Mutu. Feșnic a rămas la „galben”! Rareș Vidican, din camera VAR, a fost de aceeași părere cu centralul.

A venit ulterior intrarea din spate a lui Dragoș Grigore la Andrea Compagno. Nici de această dată Feșnic nu a apelat la decizia drastică! În acel moment era 1-0 pentru Rapid, Albu făcând diferența în minutul 21. S-a jucat 11 la 11 tot meciul, oaspeții ratând ocazii imense și îndepărtându-se la acel moment de titlu.

ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat că prestația lui Horațiu Feșnic la Rapid – FCSB 1-0 nu va rămâne fără urmări. Clujeanul este suspendat în urma derby-lui, el fiind reținut de la delegări pentru o perioadă cel puțin patru etape, adică până la finalul acestui sezon de SuperLiga. Sancțiunea va fi pusă în aplicare începând cu runda care stă să înceapă.

Faultul lui Onea la Florinel Coman, nesancționat cu eliminare, i-a pus capac arbitrului clujean. Vassaras l-a apărat inițial, apoi „s-a sucit” în 24 de ore!

Faza care a contat cel mai mult în această decizie dură a CCA pare să fie cartonașul roșu neacordat la faultul lui Onea la Florinel Coman. Interesant este că inițial Kyros Vassaras, șeful CCA, i-a luat apărarea lui Feșnic în celebra conferință.

ADVERTISEMENT

Pentru ca ulterior, la mai puțin de 24 de ore, Vassaras să revină cu unele precizări pe site-ul FRF privind prestația clujeanului la Rapid – FCSB. Noaptea a fost, pare-se, un sfetnic bun pentru grec. „Deși niciunul dintre jurnaliștii prezenți la conferința de presă nu mi-a adresat această întrebare, aș dori să precizez faptul că prestația arbitrului partidei Rapid – FCSB a fost sub nivelul așteptărilor CCA, din cauza controlului disciplinar (lipsa sancțiunilor disciplinare pe durata jocului)”a precizat Vassaras.

Într-o traducere simplă, Feșnic a greșit în mai multe rânduri la acordarea sancțiunilor disciplinare, aici fiind incluse probabil cartonașele roșii neacordate lui Onea și Dragoș Grigore. Este motivul pentru care Feșnic este deja în vacanță cu 4 săptămâni înainte de fluierul final al sezonului.

ADVERTISEMENT
  • 2 partide a arbitrat Horațiu Feșnic în play-off, ambele implicând Rapidul, ambele pe Giulești: 1-1 cu Farul și 1-0 cu FCSB
  • 34 de ani împlinește Feșnic pe 17 octombrie 2023. A debutat în prima ligă în 12 martie 2012 și este arbitru FIFA din 2015

Horațiu Feșnic era arbitrul în care Gigi Becali avea cea mai mare încredere. Patronul FCSB i-a trimis mesaje după derby, apoi a declarat că acesta i-ar fi cerut scuze!

Horațiu Feșnic era unul dintre arbitrii în care Gigi Becali avea cea mai mare încredere. Patronul de la FCSB l-a lăudat în mai multe rânduri pe clujean, în 2017 spunând despre el că „e cel mai bun”. Tip credincios, Gigi chiar îi pocea numele, numindu-l sfeșnic, apropo de suportul de lumânări din biserică…

Cel mai bun arbitru este, după părerea mea, ăla, Sfeșnic (n.r. – Horațiu Feșnic). Clar, simplu, liniștit, unde e fault, pac, fault, fluieră, nu are nicio emoție, nicio teamă, îmi place statura lui Sfeșnic. Are și nume biblic. Când am auzit de el, am zis că ăsta o să fie mare arbitru, că are nume biblic, pe cuvânt” – Gigi Becali, patronul FCSB, în 2017

După derby-ul pierdut în Giulești, Becali a răbufnit la adresa lui Feșnic, căruia i-a dat mai multe mesaje în noaptea de după meci.

De ce să-mi fac eu tensiunea 16, când eu aveam numai 12, 13? De ce să mă culc eu la 3, când la ora 11 deja mă ia somnul? Mă trezesc la 7. Aseară m-am culcat la 3 și m-am sculat tot la 7, pentru că trupul așa era învățat. Așa ceva este inadmisibil. I-am dat mesaje și lui Feșnic. Sunt două lucruri: ori ești prea prost și nu ai ce căuta aici, ori ești hoț și iar nu ai ce căuta” – Gigi Becali, a doua zi după Rapid – FCSB 1-0

La câteva zile după acele acuze la adresa lui Feșnic, Gigi Becali a intrat în direct la Digisport. Patronul FCSB a dezvăluit că arbitrul i-ar fi răspuns la mesaje, cerându-și iertare pentru cum a arbitrat Rapid – FCSB. Gigi Becali spune că l-a iertat, CCA însă nu!

  • 6 meciuri ale FCSB a arbitrat Feșnic în actualul sezon: 5 în sezonul regulat și cel din play-off, cu Rapid. Au fost 3 victorii ale roș-albaștrilor (2-0 la Petrolul, 2-0 la Chindia, 1-0 cu Sepsi), o remiză (2-2 cu Hermannstadt) și 2 eșecuri (2-3 cu Farul, 0-1 la Rapid)
  • 30 de meciuri a condus Feșnic în acest sezon: 22 în România, 8 în străinătate. A acordat 128 de galbene, 8 cartonașe roșii și a dictat 10 penalty-uri

  • Cotă BETANO pentru FCSB: 1,70 este cota pentru „peste 1,5 goluri FCSB” la meciul FCSB – Sepsi

ADVERTISEMENT