Sport

Pușcaș, Man și Bancu, sclipirile inutilității. Toate pânzele sus, Insulele Feroe ne așteaptă în Divizia C!

Sclipirile lui Pușcaș, Man și Bancu au salvat impresia artistică într-o victorie inutilă, care nu ne scapă de retrogradarea în Divizia C. Toate pânzele sus, Feroe ne așteaptă!
27.09.2022 | 01:58
Puscas Man si Bancu sclipirile inutilitatii Toate panzele sus Insulele Feroe ne asteapta in Divizia C
George Pușcaș, felicitat de Andrei Cordea, a marcat o dublă inutilă cu Bosnia-Herțegovina. Zarurile fuseseră aruncate la Helsinki... (sursa Răzvan Păsărică/ Sportpictures.eu)
ADVERTISEMENT

Paradoxal, România a încheiat „en fanfare” această grupă din Nations League, la final „izbutind” retrogradarea în Divizia C. Acolo ne așteaptă echipe precum Feroe, care culmea, a învins Turcia. Golurile lui Pușcaș și Man rămân goale de substanță, iar pasele decisive ale lui Bancu, tardive. Nimic nu e mai trist decât o bătălie câștigată, vorba unui general britanic.

Pușcaș și Bancu și-au luat revanșa, după greșelile din Finlanda. Inutil, bucuros de trist. Toate pânzele sus, mergem spre Feroe, învingătoarea… Turciei!

Am bătut și noi rezervele Bosniei-Herțegovina, doar ca să ieșim din serie! Păcat de sclipirile lui Pușcaș, Bancu și Man, dar viermele inutilității mușcă. Satisfacția victoriei la scor (4-1) este falsă. Arhiducerea noastră de râpă s-a produs în momentul în care am primit 5 goluri în meciurile cu Muntenegru, fără să marcăm vreunul. Aminteam că Feroe a bătut Turcia. Acum, nu e politcos să-i lăsăm pe nordici să ne aștepte prea mult…

ADVERTISEMENT

Bomboana a fost așezată și mai fin pe colivioară în jocul cu Finlanda, unde Pușcaș și-a dat doctoratul în egoism, iar Bancu a fost, pe rând, demon și înger. Da, au dreptate colegii, George Pușcaș: O pasă la Helsinki valora mai mult decât două goluri cu Bosnia, la București!

Da, Bancu a dat luni seara un car de pase decisive. Da, Pușcaș și-a spălat o parte din păcate. Da, Man a fost și el sclipitor? Să nu-l uităm nici pe Rațiu. Și totuși, cum se zice în latinește, „qui prodest?”. Noi stăm mai bine la capitolul „festina lente”, la pasa cu călcâiul și la satisfacția platonică a unui succes inutil. Mereu, România e tot ultima, iar cauzele sunt adânci, nu țin doar de un meci sau de două…

ADVERTISEMENT

Edi, lasă amenințările, ia cu noi Titanicul!

Edi Iordănescu ne-a amenințat că nu se va urca în avionul care îl va duce la tragerea la sorți pentru viitoarele preliminarii. Nici nu mai contează despre ce competiție discutăm, pentru noi a devenit o performanță și să ne prezentăm la start.

Și totuși, modul de abordare a lucrurilor de către selecționer este descalficant. Edi Iordănescu n-are voie să discute ca un manager, etc, invitat să facă ‘șto de cartier, la vreun „șou” TV. El este principalul responsabil pentru umilința pe care, glorios, o trăim astăzi.

ADVERTISEMENT

Dacă va continua pe banca naționalei, Iordănescu jr. (Edi s-a plâns de „jigniri”, dar rezultatele sale cum „mângâie”, colocvial, suporterul român?) este obligat nu să se urce pe prispa aeroplanului, ci să urce, împreună cu noi toți, evident la „low cost”, pe Titanicul cu destinația Feroe.

Chiar dacă nu va fi reconfirmat în funcție, Iordănescu(l) este, de asemenea, obligat să bea împreună cu jucătorii săi, cu suporterii și cu întreaga Românie paharul umilinței. O victorie amară, în fața unei echipe de rezerve (Dzeko, intrat pe parcurs și care ne-a dat și gol, nu se pune la socoteală) nu te scutește de asumarea unui dezastru.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă s-a născut dintr-un popor care uită repede, Edi Iordănescu este condamnat să decoleze, cu sinceritate, în fața opiniei publice și să recunoască faptul că a făcut lucrurile doar (cel mult) pe sfert, ca de altfel și conducerea FRF, care l-a atârnat în cuiul de portdrapel al unei selecționate care până la succesul cu Bosnia-Herțegovina s-a făcut de râs pe linie.

ADVERTISEMENT

Continuitatea, în ce-l privește, ar fi total neinspirată, poate doar cu excepția ipotezei că, într-adevăr, suntem blestemați să suferim până la capăt. Sau, de ce nu, ar trebui să fie menținut în post doar pentru a scoate singur cu mânuța tăciunii pe care a așezat o nație întreagă. Dar, pe nervii și pe sufletele cui anume?….

Legea morală spune că retrogradarea este logică. Stanciu, liderul de care ne-am ferit

Nefericirea nu stă doar în faptul că am ajuns să jucăm în ciuda retrogradării, ba mai rău, nici măcar nu am stat la mâna noastră, ci, așa cum anunța FANATIK, am depins de jocul rezultatelor. Așteptând, mai mult sau mai puțin contemplativ, ca Finlanda să calce în străchini în celălalt meci al grupei, surpriza n-a venit. Era de așteptat ca fenomenul să respecte, totuși, o lege morală, care spunea clar că nu avem niciun motiv să nu suferim rușinea retrogradării.

Glumind amar pe toate fronturile, faptul că am jucat cu spectrul retrogradării în Divizia C denotă că Naționala a ajuns mai rău chiar și decât Dinamo. Dar, ca haosul să fie perfect, aveam „nevoie” și de o prestație lamentabilă, cu Bosnia. Bancu, Man, Pușcaș, Rațiu și ceilalți, chiar și Alibec, ne-au salvat de… „perfecțiune”. Am jucat vânjos, cam o jumătate de meci, per total. Surprinzător, am și marcat, ba chiar am și învins.

Cele trei modificări anticipate de FANATIK, Burcă, Olaru și Stanciu au fost, într-adevăr, inspirate, dar pe această temă au cuvântul specialiștii în tactică. Și totuși, de ce ne trezim „dăștepți” abia când nu mai contează? Și totuși, de ce în societate apar liderii, uneori discutabili, abia la spartul târgului?

Într-adevăr, sunt de acord cu comentatorii meciului, care au afirmat, logic, că Naționala arată altfel, cu Stanciu, în teren. De ce acceptăm acest adevăr, de care ne-am ferit mult timp, abia acum? Pentru simplul motiv că problema este legată de sistem, la toate nivelurile. Și de un mod de „gândire” haotic.

Un sistem viciat. Lipsă de educație, haos, frică de stilul sănătos de viață…

Din nefericire, am auzit în ultimele zile un discurs blazat, conform căruia, dacă toate merg atât de harcea-parcea în România, oare de ce Naționala ar trebui să facă excepție? Complet fals, chiar dezolant. Potrivit unui asemenea principiu, n-ar mai trebui să avem olimpici internaționali, iar pe David Popovici să-l dosim la naftalină. Sigur că, așa cum se petrec evenimentele în toate domeniile vieții sociale, și în sport, dincolo de voință și de putință, este vorba și despre educație.

Echipa Națională s-a auto-educat prin instabilitate, din frustrarea unor rezultate slabe. Mai mult, cu mici excepții, cum dau de greu, fotbaliștii lui Edi joacă timorați, parcă de frică, iar selecționerul, ca și predecesorii săi, Rădoi sau Daum, dă impresia că se zbate ca peștele pe uscat. Rareori dă dovadă inspirație (și mai ales când i se sugerează soluții) și, într-adevăr, n-are parte nici de noroc, cu mici excepții.

Totuși, dacă intrăm „fugitivo” în zona energetică, norocul și-l mai face și omul, prin mentalitate sau, mai clar, din felul în care privește viața. Adică, prin modul de viață pe care și-l impune, prin pozitivul național.

Lecția Ungariei. La FRF, ca pe „Titanic”, orchestra cântă și nu se predă…

Este foarte important să crezi în tine și să oferi valorii un plus. Nu-ți bagă nimeni în traistă, dacă nu crezi. Am remarcat și după meciul cu Finlanda, rezultatul surprinzător obținut de Ungaria, în meciul cu Germania. Crede cineva că vecinii noștri au o echipă națională mai valoroasă decât „Mannschaftul”? În niciun caz.

Dar, chiar bătută mai nou de Italia, Ungaria e cu șapte etaje mai sus decât „nibelungii” noștri, tocmai pentru că jucătorii maghiari văd lucrurile fără să facă economie la… „lumină”. Formează un grup, își respectă meseria și trăiesc neeconomicos, însă fără a face risipă. Își gestionează forța interioară și atuurile, joacă efectiv cu mândrie națională. Nu e de ajuns să înveți, în sfârșit, Imnul Țării pe de rost, ci să ți-l asumi. Ba mai mult, Ungaria nu face cadouri, cum a făcut Nicușor Bancu, în partida cu Finlanda…

Entuziasmul bazat pe valoare, pe curaj și pe conștiința propriilor atuuri, din vremea Naționalei U21, pregătită bine la vremea aceea de Rădoi, a dispărut. Parcă suntem condamnați să nu desăvârșim. Iar asta se întâmplă la toate nivelurile, nu doar la „echipa mare”, vezi înfrângerile Naționalei U20, dirijată de Daniel Pancu și destul de criticată. Sigur, când te bate Germania cu 1-0 se poate discuta aspectul valoric. E greu să pleci ca favorit în fața neamțului, dar tocmai pentru faptul că acesta este condus de stabilitate și de seriozitate, la absolut toate nivelurile.

Revenind la Naționala lui Edi Iordănescu, totul trebuie cântărit într-un context. Chestiunea nu ține doar de retrogradare, cu excepția variantei în care am înțelege ceva din această nouă decădere. FRF este spațiul lucrului bine făcut pe piciorul broaștei. Degeaba se discută despre „maturitate” și despre „profesionalism”, pentru că nu există dicționare pentru marote. În schimb, nu există niciun concept general logic, nicio strategie practică, pe termen lung. Trăim în societatea primitivă a ciupelii!

Sistemul este găunos, iar Echipele Naționale sunt doar „uniformele” care se împiedică la defilare. În umbra lor funcționează un trust, condus de niscaiva cetățeni care, deși nu cer cu nonșalanță și la vedere măriri salariale ca alți retrogradați publici, rămân, cu tupeu în funtea bucatelor și se îmbată cu succese de conjunctură, care nu schimbă realitatea.

După victoria cu Bosnia-Herțegovina, orchestra de pe Titanic cântă și nu se predă.