Sporturi

Simona Halep – Ajla Tomljanovic 4-6, 6-4, 7-5 în turul 2 la Australian Open 2021. Revenire senzaţională a Simonei, de la 2-5 în setul decisiv

10.02.2021 | 13:18
Simona Halep  Ajla Tomljanovic 46 64 75 in turul 2 la Australian Open 2021 Revenire senzationala a Simonei de la 25 in setul decisiv
ADVERTISEMENT

Simona Halep s-a calificat în turul 3 la Australian Open 2021, după o partidă fabuloasă împotriva Ajlei Tomljanovic, scor 4-6, 6-4, 7-5. A revenit de la 2-5 în setul decisiv şi o va înfrunta pe Veronika Kudermetova în turul 3.

ADVERTISEMENT

7-5. Simona Halep este în turul 3 la Australian Open.

6-5. Simona face break din a patra încercare. Şi va servi pentru calificare.

5-5. Simona îşi face serviciul şi avem prelungiri la setul decisiv.

4-5. Simona face break! Mai are nevoie de un game pe serviciu pentru a trimite decisivul în prelungiri.

3-5. Simona îşi face serviciul şi rămâne în meci.

2-5. Tomljanovic îşi face serviciul.

2-4. Tomljanovic face break la zero.

2-3. Tomljanovic îşi face serviciul după un punct spectaculos.

2-2. Simona îşi face serviciul.

1-2. Simona răspunde repede. Rebreak!

0-2. Simona îşi pierde serviciul!

0-1. Tomljanovic îşi face serviciul în startul decisivului.


6-4. Simona îşi face serviciul şi vom avea set decisiv.

5-4. Tomljanovic îşi face serviciul. Simona va servi pentru a trimite meciul în set decisiv.

5-3. Simona îşi face serviciul şi se apropie de câştigarea setului doi.

4-3. Simona face din nou break!

3-3. Simona întrerupe seria negativă pe propriul serviciu.

2-3. Tomljanovic îşi face serviciul şi preia avantajul şi în setul doi.

2-2. Din nou break, nu s-a câştigat cu serviciul în acest set.

2-1. Din nou break pentru Halep.

1-1. Tomljanovic, rebreak imediat.

1-0. Simona începe şi setul doi cu break.


4-6. Tomljanovic face break după un game foarte lung şi câştigă primul set.

4-5. Tomljanovic trece din nou în avantaj.

4-4. Simona îşi face serviciul şi egalează.

3-4. Simona Halep face şi ea break şi înterupe seria adversarei.

2-4. Un nou break reuşit de Tomljanovic.

2-3. Tomljanovic îşi face serviciul.

2-2 Tomljanovic face break după un game prelungit.

2-1. Tomljanovic face şi ea primul game.

2-0. Simona îşi face serviciul.

1-0. Halep face break în primul game, ajutată şi de două duble greşeli comise de adversara sa.


Meciul Simona Halep – Ajla Tomljanovic are loc miercuri, 10 februarie, cu începere de la ora 10:00, în cadrul turului 2 al turneului de Grand Slam de la Melbourne, Australian Open. Nu este o partidă simplă pentru numărul 2 mondial, jucătoarea australiancă, ocupanta locului 72, având un serviciu agresiv și un joc bazat pe execuții rapide și în forță.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 10 februarie, ora 8:08 / S-au terminat toate meciurile programate în prima sesiune pe Margaret Court. Dominic Thiem a trecut fără probleme de Dominik Koepfer, scor 6-4, 6-0, 6-2. Astfel că Halep – Tomljanovic va începe conform programului iniţial, de la ora 10:00.


Simona Halep are ca obiectiv un parcurs cât mai bun la primul turneu de Grand Slam al anului, visând la câștigarea trofeului în patria antrenorului ei, Darren Cahill. Simona a efectuat perioada de pregătire în Australia, unde a ajuns încă din primele zile ale noului an.

ADVERTISEMENT

Partea de tablou pe care se află românca nu este deloc ușoară, pentru că prespunând că va reuși să treacă din nou peste Tomljanovic Halep va avea începând din optimi obstacole serioase, primul putând fi singura jucătoare care a reușit să o bată după reluarea competițiilor după pandemie, poloneza Iga Swiatek. Aceasta a învins-o clar pe Simona în optimi la Roland Garros și a mers perfect, reușind să câștige turneul.

Simona Halep – Alja Tomljanovic Live stream Eurosport

Confruntarea Simona Halep – Ajla Tomljanovic se dispută miercuri, 10 februarie, de la ora 10:00, în turul doi al Australian Open și va fi transmisă în direct de către postul Eurosport. Aveți însă și o altă posibilitate, de a intra pe site-ul FANATIK.RO, pentru a urmări meciul în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

Simona o va întâni pe Alja Tomljanovic pentru a patra oară. De fiecare dată până acum s-a impus jucătoarea din România, dar meciurile au fost extrem de disputate și replica australiencei excelentă. Primul meci a avut loc în 2018, la Cincinnati, Simona reușind să revină în setul decisiv de la scorul de 0-3. În 2019, la Roland Garros din nou victorie în trei seturi pentru Halep. Ultimul meci a fost pe tărâm australian, la Adelaide, în 2020, 2-0 pentru Simona, dar foarte strâns: 6-4, 7-5.

Cuvinte de apreciere între cele două sportive

Jucătoarea de la Antipozi nu a uitat în special prima dispută, când nu a putut guverna o situație excelentă în favoarea ei, acel 3-0 în decisiv. “E o chestiune de câteva puncte, îmi aduc aminte de meciul nostru de la Cincinnati, care mă bântuie și acum pentru că am avut 3-0 în decisiv, dar până la urmă e vorba de a închide meciuri și de a juca bine în momentele-cheie, de aceea e unde e de atâta vreme”

Și Simona Halep are cuvinte de apreciere la adresa viitoarei ei adversare. “Este foarte agresivă, lovește bine și puternic de pe fundul terenului și știe să te pună în dificultate. Meciurile noastre au fost de fiecare dată foarte disputate”. Este pentru prima dată când ele se întâlnesc la Australian Open.

Poveștile de dragoste ale australiencei

Adversara Simonei Halep a devenit australiancă abia în anul 2014, federația de tenis a acestui stat reușind să urgenteze naturalizarea sportivei croate la origini, pentru că este născută la Zagreb. A devenit celebră mai mult prin relațiile ei decât prin performanțele de pe teren, excentricul Nick Kyrgios fiind lover-boy-ul între 2017-2019, iar din 2019 italianul Matteo Berrettini este omul alături de care și-a găsit fericirea.

Deși toate meciurile dintre Halep și Tomljanovic nu au însemnat nici de acum plimbări în parc pentru locul 2 mondial casele de pariuri aproape că nici nu o bagă în seamă pe australiancă. 1,12 este cota acordată Simonei Halep la victorie, în timp ce un succes al outsiderei e cotat la 6,50. Cum Alja i-a luat până acum de două ori câte un set Simonei o recidivă înseamnă o supercotă 2,00.

ADVERTISEMENT