Șprițul este un foileton, dragi prieteni! Stă mărturie filmul „Cântec pentru fiul meu”, regizat în anul 1980 de Constantin Dicu și la care ne-am referit, pe larg, atunci când am evocat pățania cu Silviu Stănculescu, pe care l-a luat somnul în cadă, într-un episod petrecut la Târgu Jiu. Ei bine, din punctul de vedere al acestor aventuri cu parfum de umor nuclear, n-a mai stat la bază „combustibilul” de Teremia, ci un Jidvei rece, ca sufletul lui Mefisto. Și așa, dintr-un film, „Cântec pentru fiul meu” – pentru că despre cântece va fi vorba –, s-a transformat în… serial, precum mustul în vin. Grozava alchimie l-a avut în centrul atenției pe uriașul compozitor și cântăreț Cornel Fugaru, cel care, de altfel, era un dușman declarat al alcoolului, dar care a făcut-o lată după ce a fost dezamăgit de o domnișoară.
Boemia artiștilor rămâne la fel de vie precum vița de vie însăși. Dar dacă în trecut ne aminteam de marii noștri actori George Calboreanu și Gheoghe Dinică, de patriarhul metaforei, Fănuș Neagu, și de alți cucernici ai harului și ai hazului, cu mare tragere de inimă către vinul scăpărător, de această dată, personajul principal este un anti-alcoolic convins. Compozitorul Cornel Fugaru era un inamic declarat al băuturii, dar, la un moment dat, istoria s-a scris pe dos. Și – să ne ierte doamnele și domnișoarele pentru gluma piperată! – când își vâră „necuratul” coada și nu-i de vină „pileala”, sigur e păcatul… femeii!
Să revenim la „Cântec pentru fiul meu”. Muzica era scrisă de Cornel Fugaru, care mai colaborase cu regizorul Constantin Dicu în spectacolele de Teatru TV (Oooo, Tempora, mulți dintre tinerii noștri contemporani nici n-au aflat că exista așa ceva!). Când pelicula a intrat în faza de producție, din pricina căldurii sufocante din București, o parte din echipă s-a retras la o vilă aflată la Cheia, proprietatea unui actor. Darnic, acesta i-a oferit… cheia regizorului, pentru a merge acolo să poarte o serie de discuții, pe îndelete, cu maestrul Fugaru. Au mers împreună cu alți prieteni și colegi, iar compozitorul era însoțit de o domnișoară superbă, de profesie arhitectă. Nu mai era mult și stațiunea Cheia urma să se transforme într-o veritabilă…. Troia. Veți afla motivul.
La un moment dat, „figurația” s-a retras în camere, iar cineastul și compozitorul au rămas, în continuare, să pună țara la cale. Sau, mai exact, „partitura”. Inutil să mai amintim că șprițul de Jidvei curgea grațios, ca dâra de jar a Lunii pline peste colinele înzorzonate de butași cu struguri nobili. Însă trebuie menționat din capul locului că Fugaru nu era un băutor. Ba, din contră, așa cum precizam, de multe ori respingea orice contact cu tentația.
Totuși, ambianța și faptul că era măgulit de ideea de a scrie, pentru prima oară în cariera sa, muzica pentru un lungmetraj, și-au spus cuvântul, iar compozitorul s-a lăsat pradă boemiei. Ulterior, Cornel Fugaru a mai scris muzică de film, alături de unul dintre giganții cinematografiei românești, Ion Popescu Gopo. Dar să revenim…
Subiectul filmului se învârtea în jurul unui copil care rămăsese fără tată. În timp ce se discuta cu privire la atmosferă și la tempoul scenariului, regizorul Constantin Dicu a scris, pe loc, versurile de generic, pentru care Cornel Fugaru trebuia să „nască” partitura. Ca un amănunt de culoare, pentru cei care au văzut sau vor viziona filmul, vocea de copil este, de fapt, a actriței Alexandrina Halic…
Dar cel mai important „fenomen” a apărut aproape din senin. În timpul luptei cu Jidveiul din dotare, Cornel Fugaru s-a amețit un pic, iar regizorul i-a propus să meargă împreună la plimbare, să se răcorească. Compozitorul sosise la Cheia împreună cu arhitecta viitorului scandal. Pe parcursul plimbării, nu mică i-a fost mirarea cineastului când a aflat că juna era și… prietena lui Gelu Nițu, pe atunci actor la Teatrul Giulești. Și de aici a început să apară Infernul… pe Pământ.
Întâmplător, Gelu Nițu se afla în aceeași zonă și, așa cum se întâmplă în asemenea situații, mai mult sau mai puțin întâmplător s-a întâlnit cu domnișoara respectivă și cu Fugaru. A urmat o mică dispută, în timpul căreia Gelu Nițu i-a „ordonat” mândrei să plece de acolo și să vină cu el. Evident, Cornel Fugaru a asistat la discuție. S-a lăsat cu supărare mare, dar, până la urmă, fata, al cărei nume parcă se transformase în… „Strugurii discordiei”, a plecat alături de echipa din film, nu de Gelu Nițu.
Ajuns în cameră, maestrul Cornel Fugaru s-a răzbunat pe Jidveiul cu care tocmai se împrietenise, s-a amețit temeinic, și la un moment dat a cerut să mănânce o conservă de pește în ulei. Clipă fatală, nu alta. A fost avertizat de faptul că i se poate face rău, dar n-a dat ascultare „sfetnicilor” și a mâncat toată conserva, cu cerbicie. Apoi, cu o furie nebună, s-a urcat pe masă și a început să cânte și să danseze.
„Cadrul” a fost mai mult decât surprinzător, pentru că Fugaru era cunoscut drept un tip foarte civilizat și mai ales elegant. Și totuși, la un moment dat, în timpul „prestației” sale inedite, s-a așezat pe masă și a adormit printre felurile de mâncare. Pentru melomani, adăugăm faptul că maestrul cântase „Pe drumul cu oile, merg ciobanii” și alte piese ale trupei Sincron, al cărei lider fusese.
Pare neverosimil, și tocmai de aceea este cazul să reamintim că maestrul Fugaru avea un dispreț total față de băutură, dar, stând acolo, în arealul stațiunii Cheia și „antrenându-se” în timpul discuției, inevitabilul s-a petrecut. Scandalul putea lua amploare, dar nici Cornel Fugaru, nici Gelu Nițu nu și-au ieșit prea tare din pepeni. S-au comportat „salon”, așa cum le stă bine unor cavaleri. Și ca finalul să fie hollywoodian, vă mai spunem că, peste ani, respectiva domnișoară s-a căsătorit cu… Gelu Nițu!
Colaborarea dintre compozitorul Cornel Fugaru și regizorul Constantin Dicu nu a fost deloc episodică. Cei doi au mai lucrat la filmul „Uitarea”, premiat cu argint la festivalul de la Praga, dar și în musicalul „Cinel – Cinel”, produs de TVR.
Dincolo de talentul și de șarmul său inegalabil, printre altele, Cornel Fugaru era celebru și pentru faptul că își construise acasă un fel de mini-studio, motiv pentru care era deseori abordat de mulți colegi de breaslă. De asemenea, am aflat că deținea o colecție impresionantă de muzică și inclusiv de biografii ale compozitorilor și artiștilor străini, de la care învăța foarte mult. Practic, era un studios al muzicii românești, profesorul – elev etern, care era la curent cu tot ce mișca în respectiva industrie.
Cornel Fugaru (2 decembrie 1940 – 13 iulie 2011) a fost unul dintre cei mai importanți și charismatici compozitori, cântăreți și instrumentiști de muzică ușoară din România. Printre cele mai importante piese compuse se numără „Dau viața mea pentru o iubire” (Monica Anghel), „Nu sunt sclavul tău” și „Eu nu mai sunt cel de ieri” (Aurelian Temișan), plus „Planeta albastră” (Margareta Pâslaru și Vlad Fugaru).
Hit-ul de… poveste care îi aparține lui Cornel Fugaru rămâne, în continuare, „A venit toamna”, pe versurile lui Nichita Stănescu, melodie care a bucurat sufletele multor generații de melomani. Cornel („Bebe”, cum îi spuneau prietenii) Fugaru a fost un talent debordant și un rebel romantic, în urma căruia nu rămâne doar episodul escaladării unei mese, printre farfurii, ci un… șpriț discret cu eternitatea.