Florinel Coman a împlinit 24 de ani pe 10 aprilie. Este de aproape 5 ani la FCSB, dar traversează o criză evidentă de formă. Nici patronul Gigi Becali nu mai are încredere în el, astfel că o temporară despărțire în vară este foarte posibilă.
Din informațiile FANATIK, există varianta ca Florinel Coman să plece de la FCSB la Farul în vară, sub formă de împrumut! Ar fi o revenire a mijlocașului la formația care l-a ridicat în fotbal și de unde s-a transferat la echipa lui Gigi Becali în august 2017!
Gigi Becali este de părere că nașul său, Gică Hagi, ar fi singurul care l-ar mai putea pune pe picioare pe Florinel, intrat într-un tunel fără sfârșit.
Hagi e cel mai mare conducător. De ce? El nu e doar conducător financiar, el și conducător tehnic. E mai tare ca mine. Eu sunt mic în comparație cu el. El a luat-o de la zero, unde plătea și aerul, și a ajuns să câștige bani de fotbal. Îți dai seama ce înseamnă asta? E cel mai mare expert din fotbal!” – Gigi Becali
Florinel Coman nu mai e titular bătut în cuie la FCSB de mai bine de un an și jumătate. De la acea blestemată accidentare din Serbia, de la Backa Topola. Florinel Coman a marcat ultima oară în Casa Pariurilor Liga 1 în decembrie 2020, contra arădenilor! Sunt semnele unei prăbușiri parcă fără sfârșit, despre care FANATIK a mai scris. Motivele sunt complexe și nu țin doar de fotbal.
O eventuală mutare a lui Coman de la FCSB la Farul lui Gică Hagi ar reprezenta probabil mutarea verii în fotbalul românesc.
Becali nu știe ce să-i mai facă lui Florinel ca să-l pună pe picioare. La meciul cu Craiova, Gigi l-a forțat pe Coman titular în banda stângă, l-a mutat pe Tavi Popescu în dreapta, astfel că „l-a stricat” și pe acesta. A făcut retușurile la pauză, dar era târziu!
„Nu vedeți că nu mai vorbesc de Florinel Coman? O să vină vremea, dar nu mai pot să vorbesc de mulți bani. Dacă ai ajuns la 23, 24 de ani nu mai pot să vorbesc de zeci de milioane de euro în cazul lui”, spunea Becali.
Dar patronul de la FCSB pare că-și pregătește terenul pentru ca Hagi să-l ia pe Florinel la Farul și să-i dea restart. Așa cum s-a întâmplat și cu alți jucători crescuți de Gică și care s-au reîntors la Constanța în momente dificile ale carierei pentru a se repune pe picioare. Cel mai rcent exemplu este Dragoș Nedelcu, care acum este împrumutat de la FCSB chiar la Farul!
„Hagi e convins că poate să facă fotbalist din unul care nu e… El l-a făcut fotbalist pe Alibec. El îi ia pe toți și zice «Vă arăt eu că-l fac fotbalist». Jefte era fotbalist când l-a luat Gică, i-a mai dat niște sfaturi și l-a făcut mai bun. Dacă iei pe unul care nu e fotbalist, nu poți să-l faci. Mai pierzi și meciurile cu el. Nu vorbesc de fotbaliștii crescuți de el. Când Gică bagă pe unul, înseamnă că e fotbalist” – Gigi Becali la Pro Arena
Varianta împrumutului lui Florinel Coman de la FCSB la Farul, în vara acestui an, circulă mai ales în anturajul celor de la FSCB. Hagi nu s-a pronunțat încă pe această temă, fiind concentrat exclusiv pe meciurile Farului din play-off. Se mizează și pe faptul că, la revenirile de acum câteva luni ale lui Iancu și Nedelcu la Farul, „Regele” a spus că „e momentul să fim sensibili, sunt copiii noștri”.
Giovanni Becali, care e foarte interesat de revenirea lui Florinel Coman ca fotbalist, e convins că vara va aduce clarificări. Impresarul lasă de înțeles că șansele ca Florinel Coman să plece de la FCSB, chiar și împrumut, sunt foarte mari.
Eu cred în continuare că Florinel Coman se va pune pe picioare. Toți, în primul rând Gigi, așteaptă să-și revină. Sigur trebuie să se schimbe ceva la el în vară. Fie își revine, fie caută să meargă să joace în altă parte. E posibil chiar și împrumut! Nu pot să vorbesc eu de un transfer de la FCSB la Farul, dar o decizie clară în privința lui Florinel Coman o să se ia în circa două luni” – Giovanni Becali, exclusiv pentru FANATIK
FANATIK a aflat că Becali s-a plâns apropiaților săi că a făcut o mare greșeală atunci când nu a fost de acord cu plecarea lui Florinel Coman de la FCSB. Și nu a fost o singură situație. A existat o ofertă de la Sporting Lisabona, dar și una din America în plină pandemie.
Despre ultima dintre ele, de la Orlando, a vorbit în detaliu Giovanni Becali în interviul premium „Ultimul Don” acordat revistei FANATIK la finalul anului 2021.
„Uff, cât timp a pierdut băiatul ăsta din cauza accidentării, aproape doi ani… Uite, aici, în biroul din fața noastră, am avut ofertă de la un club american, din Orlando. A venit directorul general, un brazilian, l-am chemat și pe Florinel Coman. Ofereau 8 milioane de dolari și 50 la sută! Era deja pandemie, deci vorbim de acum un an și câteva luni. Vara lui 2020.
N-a vrut Gigi! Coman lua 1 milion de dolari pe an! Asta e! Era perioada când Gigi visa 25-30 de milioane de euro pe jucătorii lui, dar s-a convins că nu e chiar așa. Și pe Man vroia 18-20 și l-a dat până la urmă. A înțeles că, atunci când ai oferta, o plesnești și gata!”, a declarat Giovanni Becali.