Sport

Evenimentele zilei din sport, marți 16 noiembrie. Gică Hagi, discurs-manifest după ratarea calificării la Mondiale. Încă două acuzații de viol pentru Benjamin Mendy

FANATIK vă prezintă într-un rezumat al zilei cele mai importante evenimente sportive de marți 16 noiembrie. Gică Hagi e pregătit să revină la naționala României, iar Benjamin Mendy e tot mai aproape de închisoare.
16.11.2021 | 22:38
Evenimentele zilei din sport marti 16 noiembrie Gica Hagi discursmanifest dupa ratarea calificarii la Mondiale Inca doua acuzatii de viol pentru Benjamin Mendy
ADVERTISEMENT

Numele lui Gică Hagi este cel mai vehiculat ca posibil succesor al lui Mirel Rădoi pe banca echipei naționale, iar ”Regele” nu ar spune nu, în anumite condiții.

Starul lui Manchester United, Benjamin Mendy este tot mai aproape de o condamnare cu închisoare. Pe numele lui au fost formulate două noi plângeri de viol.

ADVERTISEMENT

Gică Hagi a făcut strategia pentru reconstrucția echipei naționale

Gică Hagi este persoana în care majoritatea oamenilor de fotbal din România au cea mai mare încredere în redresarea echipei naționale și este prima opțiune pentru înlocuirea lui Mirel Rădoi.

”Regele” nu ar refuza o nouă provocare pe banca ”tricolorilor”, dar FRF ar trebui să-i accepte strategia pe care a expus-o într-un discurs manifest.

ADVERTISEMENT

”România trebuie să se califice la Campionatul European și Campionatul Mondial, alt obiectiv nu poate exista. Aceasta trebuie să fie strategia! Acum trebuie făcută o construcție adevărată, să construim o echipă adevărată.

Pentru mine lucrurile sunt simple, trebuie să mergem pe proiectul câștigător. Dacă vrei să-ți fie bine în următorii ani, trebuie să muncești. Asta e mentalitatea mea. Refuz să cred că România nu are valori care să facă din nou țara fericită.

ADVERTISEMENT

Inclusiv conducători, antrenori, jucători. România își dorește acest proiect, dar trebuie să fie conform cu realitatea. Dacă nu folosești victoria, nu ajungi nicăieri. Trebuie să arunci la gunoi ce n-ai făcut bine și să ajungi cel mai bun.

Nu merge altfel atunci când lucrezi pentru România. Nu este nimic mai important decât să lucrezi pentru țara ta. Noi trebuie să formăm o echipă competitivă. Asta nu e ușor, lucrurile se fac în timp”, a spus Hagi, între altele, într-o intervenție la Digisport.

ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat echipa pentru care l-a ofertat pe Mirel Rădoi

Mirel Rădoi a renunțat oficial la postul de selecționer al echipei naționale a României. A anunțat încă după victoria cu Armenia că indiferent de ultimele rezultate va rupe colaborarea cu FRF, iar FANATIK a dezvăluit în exclusivitate ce club l-a contactat pe fostul selecționer pentru a-i propune postul de antrenor.

Șeicii de la Al Ain l-au contactat pentru a-i oferi un contract. Însă, lucrurile au luat o întorsătură nefavorabilă fostului selecționer.

Tehnicianul formației din Emiratele Arabe Unite, Sergei Rebrov, curtat de Federația din Ucraina pentru postul de selecționer după plecarea lui Andrei Șevcenko, nu a ajuns la un acord cu oficialii de la Kiev și, cel puțin pentru moment va rămâne pe banca celor de la Al Ain.

Toni Petrea a intrat ”în pâine” la FCSB

Marți dimineața, Toni Petrea și-a început noul mandat pe banca celor de la FCSB. Tehnicianul care a adus ultimul trofeu în vitrina vicecampionilor s-a prezentat la baza de pregătire de la Berceni și a condus primul antrenament.

Toni Petrea va avea o misiune extrem de dificilă, după ce Edi Iordănescu a prăsit echipa după 8 meciuri fără eșec în Liga 1 și s-a apropiat la 8 puncte de liderul CFR Cluj.

Cu Petrea antrenor, FCSB va disputa primul meci oficial la sfârșitul acestei săptămâni, duminică, 21 noiembrie, pe teren propriu cu FC Botoșani.

Petar Gluhakovic a semnat cu Dinamo

Austriacul Petar Gluhakovic este cea mai nouă achiziție realizată de Dinamo. Transferul fundașului a fost anunțat în exclusivitate de FANATIK încă din 9 noiembrie.

Marți, administratorul special al clubului din Ștefan cel Mare, Iuliu Mureșan, a confirmat informația oferită de site-ul nostru.

Gluhakovic are 25 de ani și nu a mai jucat într-un meci oficial de mai bine de un an. Ultima oară a fost legitimat la Lokomotiv Zagreb, echipă care i-a reziliat contractul la începutul acestui an.

Valeriu Iftime a ajuns la capătul puterilor. Vrea să cedeze clubul gratis

Finanțatorul echipei FC Botoșani Valeriu Iftime a anunțat că este dispus să cedeze clubul din nordul Moldovei fără nicio pretenție financiară.

Omul de afaceri a mărturisit că se simte extenuat și că s-a săturat de toate lucrurile urâte care se întâmplă în fotbalul românesc.

”Aerul din fotbalul românesc nu este deloc respirabil pentru mine. Sincer, am alte lucruri de făcut, mult mai serioase. Nu este respirabil pentru că nu produce spectacol, nu produce coerență în mintea oamenilor, din cauza acestor patroni, al istoricului nostru, și al ‘spectacolului’ pe care îl facem”, a declarat Valeriu Iftime.

România U21 a fost învinsă de Italia, într-un meci amical

România a mai suferit o înfrângere în fața Italiei. După eșecul epic al naționalei U20, 0-7, a venit rândul ”tineretului” lui Florin Bratu să piardă în fața reprezentativei similare din Peninsulă.

”Tricolorii” au condus cu 2-1 la pauză, grație golurilor marcate de Canestrelli (autogol, în minutul 29) și Racovițan (41). Pentru Italia a punctat Mulattieri (42).

A doua repriza a fost una de coșmar pentru trupa lui Florin Bratu. Italienii au marcat de trei ori, toate reușitele purtând semnătura lui Canestrelli (min. 62, 67 și 70).

Probleme tot mai mari pentru Benjamin Mendy. Încă două acuzații de viol au fost depuse la dosar

Fotbalistul francez al echipei Mancheter United, Bejamin Mendy, a aflat că alte două plângeri de viol au fost depuse la dosarul deja stufos în care este acuzat de hărțuire sexuală și viol.

Astfel, numărul plângerilor a ajuns la 7 și este tot mai greu de crezut că avocații fotbalistului vor reuși să obțină clemență din partea magistraților din Anglia, sau vreo înțelegere cu victimele.

Conform BBC, jucătorul în vârstă de 27 de ani de la Manchester City trebuie să se prezinte, miercuri, 17 noiembrie, în faţa Tribunalului din Stockport pentru audiere. Mendy urmează să fie judecat la 24 ianuarie 2022.

Kai Havertz, mesaj emoționant pentru Andrei Pițian

Fundașul echipei FC Argeș și-a aniversat, marți, 16 noiembrie, ziua de naștere, iar ce mai mare surpriză a venit tocmai din Anglia.

Kai Havertz, câștigător al Ligii Campionilor cu Chelsea, i-a transmis ”La mulți ani” și i-a urat mult succes în Liga 1. Fotbalistul piteștean a postat mesajul de internaționalul german, pe pagina personală de Facebook.

Surpriza a fost pusă la cale de Claudio Nagy, bun prieten cu Pițian și osteopatul lui Kai Havertz.

ADVERTISEMENT