Șprițuri de poveste. Cine a deturnat „Podgoria” din calea lui Ilarion Ciobanu și a lui Horia Lovinescu

Cine n-are bătrâni șprițari de poveste… să-i închirieze, măcar pentru o lectură de la FANATIK. Povestea de… poveste pe care v-o împărtășim, cu drăgălășenia vinului absolut, îi are drept protagoniști pe prozatorul Nicolae Velea, actorul Ilarion Ciobanu și dramaturgul demiurg Horia Lovinescu. A fost o vreme în care cârciumioara „Podgoria” devenise un soi de havuz al melancoliei artiștilor bucureșteni. Aici veneau Eugen Barbu (nu stătea mult, pentru că era „hăituit” de prietenii rivalului Marin Preda), Horia Lovinescu, Ion Dichiseanu – pe când fugea de privirile Securității cu Sarita Montiel și se simțeau, în sfârșit, liberi – Ilarion Ciobanu și alți corifei în fața cărora îți scoți pălăria de pe cap și tirbușonul din buzunar. Dar liderul arenei era Nicolae Velea, prozatorul care a intrat în poveste, inclusiv cu un șpriț legendar…

La „Podgoria”, Ilarion Ciobanu și Horia Lovinescu au fost deturnați către un șpriț de poveste de prozatorul Nicolae Velea

Regretatul Mircea Micu, autorul cărții „Întâmplări vesele cu scriitori triști”, și-a amintit că era o vreme când restaurantul „Podgoria” devenise un loc obișnuit de întâlnire pentru scriitorii, plasticienii și actorii noștri. Din propria experiență a semnatarului acestor rânduri, dincolo de mărturia lui Mircea Micu, acolo se mâncau… pardon, se înfulecau, cele mai „pofticioase” merdenele cu varză din tot Bucureștiul anilor ’80 – ’90. Te lingeai pe buze cu parfumul șprițurilor de poveste și plecai în vecinătate, către căminele de la Facultatea de Drept, unde așteptau, însetate de amor, studentele provinciale care astăzi lucrează în capitalele Europei…

Când am vorbit despre merdenele, am spus „pofticioase” pentru că parcă se mâncau singure, fierbinți, în umbra unei carafe cu vin de Jidvei, dar și pentru că astăzi suntem noi pofticioși, fiindcă asemenea delicatese nu se mai găsesc. Rămâne, însă, povestea lor și a „Podgoriei” lui Nicolae Velea, a lui Ilarion Ciobanu și a lui Horia Lovinescu.

Localul prezenta mai multe avantaje. În primul rând, era situat în centrul Bucureștiului. Apoi, se bea bere nemțească (nu voi pomeni firma), dar mai ales vin. Vin bun, cu toate calitățile sale: „rece, sec și hrănitor, doar alături de prieteni”, cum îi place să spună unui competitor de marcă pe vremuri, Mister Cornel Dinu.

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

Mai mult, vorba lui Mircea Micu, era suficient să stai doar un sfert de oră, ca să auzi cele mai importante noutăți din lumea literelor. Poetul și traducătorul Geo Dumitrescu îl bârfea cu voce tare pe Nicolae Velea, dar prozatorul argeșean se făcea că nu-l aude. Nu bea țuică de Pitești, celebra „Ochii lui Dobrin”, savura un șpriț de poveste cu vin de Jidvei…

Un meteor către masa „de lucru”, la un șpriț de poveste cu vin de Jidvei

Apărea ca un meteor Horia Lovinescu, se oprea în picioare, pentru câteva minute, la bar, făcând o scurtă haltă în drum spre masa sa de… „lucru”. Acolo era treabă serioasă, pentru că nelipsita carafă îl aștepta, transpirând emotivă. Dar despre aceste siluete cu rezonanță vorbește cel mai bine regretatul Mircea Micu…

„Horia Lovinescu avea un aer grăbit, preocupat și obosit, în același timp. Aici se puteau audia liber teoriile pitorești despre pictură, emise pe un ton ce nu admitea replică, de maestrul Piliuță, vorbind în dialect moldovenesc, Teodor Pâcă (n.a. –  poet și traducător, dar promitem că vom povesti în cadrul rubricii noastre despre șprițarii de poveste Pâcă și Pucă) putea fi auzit recitându-și baladele de pahar, iar Tudor George (n.a.- a nu fi confundat cu Tudor Gheorghe) «sonetele aeriene». Atmosferă, nu glumă!”.

Acolo au (re)apărut într-o seară Nicolae Velea și Ilarion Ciobanu. Prozatorul era un tip calm, cerebral, spre deosebire de actorul – poet care era cunoscut în epocă drept un tip vulcanic. Inclusiv la șprițuri de poveste, unde îl concura la acest capitol pe savurosul „furios frumos” Gheorghe Dinică. Dar…

Digisport.ro

Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

„Gerula” Ilarion, la cârciumă: „Vă distrug pe toți! Mă apuc de proză!”

„La Podgoria venea în pauzele de filmare (când se filma pe bulevard) Ilarion Ciobanu, machiat și îmbrăcat în cine știe ce costum, își domolea setea provocată de căldura reflectoarelor și amenința invariabil: «Stați să termin filmările și mă apuc de proză! Vă distrug pe toți! Vă arăt eu ce înseamnă realism!». Ne-a arătat, e adevărat, peste câțiva ani, când i-am publicat în Almanahul Literar un poem… în proză!”, a notat, cu har, Mircea Micu.

Aici se cuvine o explicație, mai ales pentru cititorii noștri născuți… matârziu. „Gerula” Ilarion Ciobanu, precum „Bădia” Ernest Maftei și mai ales „Nea Mărin Viteazul” Amza Pellea, au fost unii dintre cei mai talentați poeți – actori. Poate doar Emil Botta i-ar putea concura, dar, deja, aceasta este o discuție tip gazetă literară. Ilarion Ciobanu nu a scris niciodată proză, dar se lansa, deloc prozaic, la masa de șpriț, în discuții interminabil parfumate. Cu cine? Cu Nicolae Velea…

Ilarion Ciobanu va fi protagonistul unui alt episod al „Șprițurilor de poveste”. Este unicul actor român care, filmând cu hollywoodieni, a avut curajul să-i spună, după un… păhărel, unuia dintre marii artiști pe care îl cunoașteți din „Winnetou”: „Ce cauți, bă, în munții noștri?” Dar despre asta vom mai vorbi, vom mai povesti…

Șprițurile sunt de poveste, așa că… „De azi înainte, nu mai servim bere!”

Să revenim. „Cel mai popular și mai democratic, stând de-a valma cu consacrați și cu neconsacrați, aruncând replici savuroase și cuvinte de duh, îngurgitând importante cantități de vin (oferite de mulțimea admiratorilor) era Nicolae Velea. Așa se face că, într-o zi de caniculă, la o masă mai încăpătoare, s-au adunat mânați de aceeași dorință mai mulți aleși ai muzelor”, a continuat Mircea Micu.

Se pare că, intrând în grabă și toropiți de căldură, mesenii n-au avut timp să observe anumite schimbări survenite în obișnuința localului. Ceva mai rigid decât în alte ocazii, ospătarul s-a apropiat și i-a întrebat ce vor să bea. „Berică, evident”, au spus unii, dar Velea a triumfat: „Șpriț!”. L-a deranjat „școala germană pură”, știți dumneavoastră, Nietzche, Schiller, Radeberger, așa că s-a acoperit cu spuma româno-austriacului șpriț.

Și atunci s-a petrecut miracolul. Ospătarul, vădit iritat de pretențiile celorlalți meseni și solidar cu Nicolae Velea, a declamat: „De azi înainte nu mai servim bere! Servim numai vin și cu mâncare, obligatoriu!”. Cineva a întrebat cât costă o sticlă ori o carafă, dar chelnerul l-a privit oacheș pe Velea. După o clipă, omul îmbrăcat în alb a repetat: „Servim numai cu mâncare!”. „Bine, ne mai gândim”, a replicat Ilarion Ciobanu, culmea, domolit. Lovinescu tăcea…

Ospătarul a plecat circumspect, iar la masa condeierilor s-a lăsat o tăcere propice calculelor matematice. Velea mai turna din carafă și probabil că surâsul licorii de poveste se simte și acum… Se pare că era cald, luna august arunca flăcări în liniștea taciturnă a cârciumii, deasupra capetelor clienților, aproape de grindă, sforăia un motan… Culmea, fără zgomot, ca o elice de bombardier israelian, se învârtea un ventilator uriaș.

Șprițul drumețului: „Gata băieți, deturnăm Podgoria!”

Mircea Micu povestește: „Ce facem, nea Velea?, a întrebat cineva. Prozatorul de Argeș tăcea încruntat, căutând eventuale soluții. Și-au rostogolit ochii prin jur, apoi s-au ridicat spre tavanul traversat de grinzile masive sub care se învârtea impasibil ventilatorul acela mare, cât o elice de avion”.

Ilarion și Horia și-au turnat câte un șpriț. Nicolae Velea era satisfăcut. Câștigase „meciul” cu berarii. Și-au terminat țigările, s-a băut și „șprițul drumețului”, adică ăla pe care îl bem în picioare, pe fugă, atunci când ne așteaptă nevestele, familiile, taxiul și taxele, iar la final l-au ascultat pe Velea. Inclusiv muntele de om care era Ilarion Ciobanu și geniul suav Horia Lovinescu.

„Gata băieți, deturnăm Podgoria! Mergem la mine acasă!”. „S-a ridicat fără ezitare, urmat de restul comesenilor, în căutarea băuturii galbene și răcoritoare”, a mai spus Mircea Micu. Cine are un șpriț acasă, să nu-l confunde cu beția. Ci cu șarmul FANATIK, pentru că așa-i stă bine artistului, cu povestea magului și cu firescul trăitorului…