Sport

Evenimentele zilei din sport, marți 18 ianuarie. Edi Iordănescu a negociat la FRF preluarea echipei naționale. Deian Sorescu se transferă în Polonia

FANATIK vă prezintă într-un rezumat al zilei cele mai importante evenimente sportive de marți, 18 ianuarie. FRF a negociat cu Edi Iordănescu preluarea naționalei, în timp ce Dean Sorescu pleacă de la Dinamo
18.01.2022 | 22:46
Evenimentele zilei din sport marti 18 ianuarie Edi Iordanescu a negociat la FRF preluarea echipei nationale Deian Sorescu se transfera in Polonia
ADVERTISEMENT

FANATIK îți propune o sinteză a principalelor evenimente sportive petrecute marți, 18 ianuarie. Edward Iordănescu a fost în vizită la „Casa Fotbalului” pentru a negocia preluarea naționalei de seniori.

În Liga 1 avem parte de un transfer mult așteptat! Doeian Sorescu pleacă în sfârșit de la Dinamo. Golgheterul „câinilor” va juca în Polonia.Acestea și multe altele într-un rezumat amplu.

ADVERTISEMENT

Edward Iordănescu a negociat cu FRF preluarea echipei naționale a României

După ce negocierile cu Ladislau Boloni s-au împotmolit, Edward Iordănescu are mari şanse de a fi noul selecţioner al României. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că antrenorul a fost la sediul FRF şi a negociat preluarea „tricolorilor” cu Răzvan Burleanu.

Site-ul nostru a aflat că fostului tehnician de la FCSB i s-a propus un contract pe o perioadă de doi ani, până în 2024, cu o renegociere în cazul calificării la Euro 2024.

ADVERTISEMENT

Constantin Budescu, deturnat de Gabi Tamaș din drumul spre Sepsi Sf. Gheorghe

În Liga 1 am avut parte de un șoc! Dat ca și transferat la Sepsi Sf. Gheorghe, Constantin Budescu va juca, se pare, la FC Voluntari.

Gabi Tamaș l-a convins pe playmaker să vină sub comanda lui Liviu Ciobotariu, spre nemulțumirea șefului de la Sepsi, Laszlo Dioszegi.

ADVERTISEMENT

Zi perfectă pentru românce la Australian Open 2022

Ziua de marți, 18 ianuarie, a fost de bun augur pentru româncele de la Australian Open, în frunte cu Simona Halep. Locul 15 WTA s-a calificat în turul 2, după 6-4, 6-3 cu Magdalena Frech, iar acum se pregătește de duelul cu brazilianca Beatriz Haddad Maia.

În turul al doilea vor juca după victoriile de azi și Sorana Cîrstea și Irina Begu. Acolo sunt deja calificate și Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, România având astfel cinci jucătoare prezente în această fază a competiției.

ADVERTISEMENT

Deian Sorescu pleacă, în sfârșit, de la Dinamo

Deian Sorescu e aproape istorie la Dinamo. FANATIK a anunțat în exclusivitate plecarea mijlocașului în Polonia, la Rakow. Din informaţiile noastre, leșii au plusat la ofertă şi plătescu 800 de mii de euro pentru căpitanul dinamovist. Acestei sume se adaugă şi bonusuri consistente, care pot duce la un total de peste 1 milion de euro.

Sorescu nu este însă singura plecare din Ștefan cel Mare anunțată astăzi. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că Dinamo a reziliat contractele a trei jucători. Este vorba despre Michel Espinosa, Cătălin Țîră și Răzvan Popa.

„Câinii” au reușit totuși să și semneze doi jucători, pe portarul crescut de PSG, Thomas Chesneau, și pe fundașul Alin Buleică. Ambele mutări au fost anunțate în premieră de FANATIK.

ADVERTISEMENT