Dragoș Iancu își povestește calvarul de 3 luni. „Mă trezeam noaptea și voiam să nu fie adevărat! Îmi doream să mă trezesc din coșmar” Exclusiv

Dragoș Iancu a fost ghinionistul unei accidentări teribile în meciul Petrolul – Hermannstadt. Lovit de Valentin Țicu, Dragoș Iancu a ajuns direct pe masa de operație de la Spitalul Monza, iar din 29 septembrie, chiar de ziua lui, a început recuperarea.

În ceva mai bine de trei luni, din care majoritatea timpului l-a petrecut la recuperare în cantonamentul FCSB de la Berceni, Dragoș Iancu a revenit la antrenamente. Aveți mai jos mărturia terifiantă și plină de învățăminte a unui învingător!

Dragoș Iancu: „Nu credeam că pot să revin chiar așa repede”

Dragoș, trei luni și două săptămâni de când te-ai accidentat. Ai revenit mult mai repede decât credeai și tu…

– Da, nici eu nu mă așteptam să revin așa repede, dar văd că s-a adeverit ce mi-a spus domnul doctor Dinu de la spitalul Monza. Că în trei luni, trei luni jumate să fiu cu echipa și la patru luni să fiu pe teren.

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

L-ai crezut pe domnul Dinu atunci? Sau doar ai vrut să îl crezi?

– Voiam să îl cred, dar în gândul meu, când mi-am văzut piciorul, nu credeam că pot să revin chiar așa repede.

„Am avut dureri mari. Când am ajuns la spital m-au adormit”

Când ți-ai văzut piciorul? Când te-ai accidentat sau după operație?

– Când m-am accidentat.

Îți mai amintești ce ți-a trecut atunci prin cap?

– Da, da. Primul gând a fost dacă mai pot să joc fotbal. Am avut dureri mari. Când am ajuns la spital m-au adormit. Nici nu știam ce e cu mine pe teren. Voiam să îmi dea ceva de durere, dar poate nici nu aveau voie pe ambulanță.

Și apoi?

– Când m-am trezit eram pe ambulanță, mergeam spre București. Am ajuns la Monza, a venit domnul doctor să mă vadă, am vorbit cu el.

Cum a fost prima noapte în spital?

– Cred că nici nu realizam. Nu am dormit aproape deloc. Îmi venea faza aia în cap, ațipeam un pic, iarăși mă trezeam și voiam să nu fie adevărat ce mi se întâmplă. Poate mă trezesc din coșmar. M-am gândit să am răbdare, că timpul le rezolvă pe toate.

Digisport.ro

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Când ai revăzut faza prima oară? Ai avut curaj să te uiți?

– Chiar atunci am văzut-o. Mi-a trimis cineva și poză cu piciorul de la spital. Asta am văzut a doua zi după operație.

„Părinții nu știau de mine… I-am sunat eu… Maică-mea plângea, tata e mai optimist”

Cu cine ai vorbit prima oară la telefon?

– Cu părinții. Eu i-am sunat pe ei. Nu știau de mine. Am vorbit cu mama, tata și fratele meu. Se uitau la meci, dar nu știau ce e cu mine. Între timp vorbiseră cu maseurul și cu doctorul. Le-a spus verdictul.

Ce ți-au zis părinții prima oară?

– Taică-miu tot timpul e mai optimist. Îmi zicea să fiu tare, că o să treacă și asta. Maică-mea plângea… Ea e mai sensibilă un pic. Fratele meu e puternic, seamănă cu tata.

„Am purtat o fașă cu pansament pe care o schimbam la două zile ca să îmi dezinfecteze piciorul”

Hai să ne povestești prin ce ai trecut, pentru că tu ești un exemplu care a depășit un moment critic al vieții și al carierei. Ești un model pentru cei care pățesc ceva rău, pentru că, în fotbal, e inevitabil, accidentări vor fi toată viața. Cum a decurs totul pas cu pas?

– Îmi amintesc că m-am operat luni și am mai stat apoi în spital câteva zile. Eu știam că trebuie să mă lase acasă miercuri și tot așteptam. Apoi mi-a spus că exista riscul să mi se infecteze piciorul pentru că am avut o fractură deschisă. Am stat vreo săptămână în spital. Apoi am mers în București la niște rude, la unchiul tatălui meu. Am ajuns câteva zile acasă, la Huedin, abia după vreo două săptămâni și ceva.

Ai avut ghips?

– Nu am avut ghips, am avut o fașă cu pansament pe care o schimbam cam la două zile ca să îmi dezinfecteze piciorul. Tot așteptam să mi se închidă rana, să-mi scoată firele ca să pot intra în bazin. Mi-a spus doctorul că, la ce am avut, 95% din recuperare e în bazin. Și e foarte importantă!

„S-au oferit să mă ajute domnul Gigi cu domnul Meme”

Mama ce a zis?

– Mai vorbeam la telefon cu ea, i-am spus că putea fi și mai rău. Mi-a zis doctorul că mi-a scăpat tendonul lui Ahile și tibia care dacă se rupea trebuia să stau mai mult. Am mai mers acasă câteva zile și apoi m-am întors la Ovidiu Kurti la FCSB.

Când ai început recuperearea cu Ovidiu și cine ți-a recomandat să mergi la el?

– Undeva pe final de octombrie. Ei s-au oferit să mă ajute. Din ce am înțeles și domnul Gigi, cu domnul Meme.

Te-a sunat Gigi Becali?

– Pe mine personal, nu. Cu Dani Coman a vorbit. Mi-a dat numărul lui Ovi de la recuperare să îl sun că mi-a pregătit cameră. Am ajuns acolo și am început să merg în cârje.

„Am stat vreo două luni la Berceni. Mă spălam cu un sac de gunoi pe picior”

Și te-ai mutat la Berceni…

– Da, am stat acolo vreo două luni. Am început mai greu. Mă spălam cu un sac de gunoi la picior ca să nu ajungă apă, să nu alunec în baie… Mi-era frică să nu intre apă la rană…

Ai putut să te descurci singur?

– Da, nu aveam ce să fac. M-am descurcat. La început a fost mai greu. După ce am lăsat cârjele și am început să merg a fost mai bine.

„Cei de la FCSB s-au ocupat de mine ca și cum eram jucătorul lor”

Stăteai la etaj?

– Nu, la parter. Le mulțumesc celor de la FCSB că s-au ocupat de mine de parcă eram jucătorul lor. Și domnul Meme Stoica, toți. Bucătarii, femeile de serviciu… Cu Meme mă întâlneam în fiecare zi și vorbeam. Cu domnul Mache. Meme și Ovidiu Kurti mă încurajau mult.

Atunci l-ai cunoscut prima oară pe Kurti?

– Nu îl știam dinainte. Am vorbit și cu George Merloi și cu Sebi Mailat, care erau și ei acolo la recuperare, și mi-au spus că e un băiat de milioane. Chiar e!

„Când eram în cârje mă ajutau să îmi pun în farfurie. O să le fiu recunoscător toată viața”

Cum arăta programul tău?

– Dimineața mă trezeam la 9 și un pic, mergeam la micul dejun. La început, când eram în cârje, mă ajutau să îmi pun în farfurie, îmi aduceau totul la masă! O să le fiu recunoscător toată viața pentru asta.

Apoi?

– Mergeam în cameră, la 10 și jumătate eram la recuperare la Ovidiu la sală. Stăteam cam trei ore, trei ore și jumătate. De acolo mergeam direct la prânz. Apoi în cameră, dormeam două-trei ore și seara bazin. Când nu făceam cu Ovi, eu mi-am făcut abonament la un Spa acolo în Berceni. Era o piscină cum îmi trebuia mie, până la piept.

„După două luni am renunțat la cârje. I-am spus lui Ovi că nu voiam să le mai văd!”

Aveai mașină? Când ai putut să conduci?

– Am condus și acasă după trei săptămâni. Aveam cutie automată și foloseam piciorul drept. Dar nici dacă aveam cutie manuală nu cred că erau probleme. Mergeam la bazin în cârje când făceam exercițiile.

Dragoș, când ai renunțat prima oară la cârje?

– Cred că după două luni. Undeva pe final de noiembrie. Am lăsat cârjele acolo la Ovi și i-am zis că nu le mai duc cu mine. Nu mai voiam să le văd! I-am spus că nu vreau să ne mai vedem niciodată în circumstanțe din astea.

„Am alergat prima oară înainte de Crăciun”

Te-ai mai văzut cu Ovidiu Kurti?

– Chiar acum înainte de cantonamentul din Antalya am fost la el acasă să îmi vadă piciorul. Am făcut ceva exerciții de mobilitate și totul este foarte bine.

Când ai alergat prima oară ai avut vreo durere sau jenă?

– Chiar înainte de Crăciun am alergat! Am început pe bandă așa ușor, apoi din ce în ce mai tare și m-a scos și pe teren. Simțeam ciudat, dar nu durere. Un pic o jenă pe exterior… Înainte să plec la Cluj am făcut și o radiografie să vadă cum e osul, dacă s-a consolidat. M-a văzut și un alt doctor, Mitulescu, care m-a ajutat mult. Mi-a spus că totul e bine și am făcut ceva ședințe de fizioterapie și acasă. Așteptam să treacă zilele să vin în Turcia.

Dar când ai alergat prima oară, te-ai simțit ca un nou-născut?

– Da, la început era ciudată mișcarea. Eram, cum spui tu, ca un nou-născut!

„M-am văzut prima oară cu echipa când au avut meci la Farul”

Știai la sfârșitul anului că o să vii în cantonament?

– Da, știam. Am vorbit la club. Cu colegii m-am văzut când au avut meci la Farul. Am venit în București la hotel, la Crystal Palace. Eram încă în cârje. Atunci a fost prima oară când am venit la echipă după accidentare.

Ce ți-au zis băieții?

– Mai vorbisem și înainte cu ei. M-au încurajat și mi-au spus că, încet-încet, o să îmi revin. Că am trecut peste și, cel mai important, psihic eram bine!

„Merg și la biserică. Cred mult în Dumnezeu!”

Bănuiesc că au fost momente în care să nu te simți OK, să ai dubii, coșmaruri…

– După operație m-am mai gândit. Dar eu sunt optimist și îmi doresc prea mult să joc. Asta vreau să fac. Vreau să fac fotbal toată viața și asta îmi doresc!

Te simți un ghinionist?

– Nu cred că sunt, nu vreau să mă gândesc la asta. Așa a fost să fie.

Ești credincios?

– Chiar merg și la biserică. Cred mult în Dumnezeu!

„Sper la jumătatea lunii februarie să joc iar! Psihic sunt beton!”

Cum ești fizic și cât ai pierdut din forță?

– N-am pierdut foarte multă forță. Chiar am avut teste de alergare și am ieșit pe la mijloc. Nu am luat-o de la capăt, nu am plecat de la zero. Un pic la început mi-a fost mai greu. Acasă a fost frig, zăpadă, și am alergat tot pe bandă. A fost mai diferit aici, dar m-am obișnuit. Am început să intru și la joc, la posesie, la miuță.

Când crezi că o să joci?

– Păi eu sper la jumătatea lunii februarie să joc iar. Psihic, nu am treabă. Sunt beton!

„M-a întrebat Dani Coman dacă mi-am făcut prietenă la București și i-am spus că nu mă ia nimeni așa șchiop!”

Familia cum a trecut peste perioada asta?

– La început pentru toți a fost mai greu. Adică în primele săptămâni. Toți prietenii, rude… Tata m-a încurajat tot timpul și mama a încercat și ea, dar știam că zice mai mult așa din gură…

Prietenă ai?

– Nu am. M-a întrebat și Dani Coman dacă mi-am făcut prietenă la București și i-am spus că nu mă ia nimeni așa șchiop (n.r. – râde).

N-ai avut niciun coșmar?

– Doar acele vise la început. Încercam să nu mă mai gândesc la ce a fost. Numai să mă antrenez cât mai mult, să mă refac cât mai bine, să îmi revin cât mai repede. Să fac tot ce trebuie perfect.

În ce relație ai rămas cu Valentin Țicu?

– Vorbim și acum. Chiar ieri mi-a trimis un mesaj să mă întrebe cum mă simt. Am mai zis, nu îi port ură. Nu cred că îi place cuiva să fie în situația asta. Așa a fost să fie. Nu mă mai gândesc la ce a fost. Doar vreau să mă întorc cât mai repede pe teren.

„Patronul mi-a prelungit contractul cu un an”

A fost adevărată acea propunere cu banii a lui Țicu?

– A fost o discuție să mă ajute cu 1.000 de euro lunar cât sunt accidentat, dar am zis că nu e nevoie. Am vorbit și cu conducerea și nu mă încălzeau cu nimic banii. Clubul meu m-a ajutat cu tot.

Ți s-a mărit salariul cum ți s-a promis?

– Da, și patronul mi-a mai prelungit contractul cu un an. S-au ținut de cuvânt.

„Nu sunt ranchiunos și nu port pică nimănui. Am încredere în mine, știu ce pot”

Cum vezi totul de acum înainte? Rămâi cu aceleași vise?

– Bineînțeles. Sper să prind câteva meciuri acum și să ajung în playoff ca să jucăm cu echipe bune. Sper să joc și în centru pentru că acolo este postul meu și să facem meciuri bune. Dar trebuie să joc unde mă pune Mister.

Ai cumva o teamă să pui piciorul la minge și să intri în dueluri?

– Nu. Eu chiar nu sunt un tip de genul ăsta. Chiar dacă am avut accidentarea asta. Eu sper să ajung și la echipa națională dacă nu mai apar accidentări așa grave.

Dacă e să tragi linie, cum te simți după tot ce ți s-a întâmplat?

– Nu sunt ranchiunos și nu port pică nimănui. Eu am încredere în mine, știu ce pot. Încet-încet sunt convins că, dacă o să fiu sănătos, o să demonstrez multe.

„Lui Dani Coman o să îi mulțumesc tot timpul. Vreau să-l răsplătesc cumva”

E vreo persoană specială căreia vrei să îi mulțumești în mod deosebit?

– Lui Dani Coman. A fost lângă mine, îi mulțumesc pentru tot. A vorbit mult cu mine în lunile astea. O să îi mulțumesc tot timpul și avem o înțelegere, un pariu așa. O să îl țin secret. O să îl spun doar dacă se va îndeplini. Vreau într-un fel să-l răsplătesc cumva.

Dă-le un sfat celor care ar putea să treacă printr-o astfel de accidentare.

– Cel mai important e să ai răbdare și să îți dorești să joci. Asta este cel mai important. Să muncească. Sunt mulți jucători care au avut 6-7 accidentări.

„Nu puteam să mă uit la fotbal. Nu voiam să mă mai uit la fotbal!”

A fost totul un calvar pentru tine?

– La început, da. Primele două-trei săptămâni nu m-am simțit deloc bine. Mai aveam gânduri, la început nici nu puteam să mă uit la fotbal. Nu voiam să mă mai uit la fotbal! Mă mai uitam la echipa mea, dar îmi era ciudă că nu pot să joc și eu. Primul meci pe care l-am văzut a fost cel din Cupă cu Sepsi, 1-1 la Sibiu.

Știai că o să iasă băieții cu un mesaj pentru tine?

– Nu știam. Am avut o emoție, dar nici la accidentare să știi că nu am plâns. Cel mai greu pe tot parcursul acestei perioade mi-a fost să nu mă antrenez cu echipa și să nu joc. Eu asta făceam tot timpul.

Sunt colegi care te-au sunat mai mult?

– Cei de vârstă cu mine. Iancu, Oroian, Uțiu, portarul. Am fost colegi și la CFR Cluj, și la Mediaș.

De la CFR Cluj nu te-a sunat nimeni?

– Ba da, Bogdan Mara. M-a întrebat dacă vreau să vin acolo la ei. Le mulțumesc și lor și celor de la FCSB și sper că o să pot cumva să le mulțumesc în viața asta.

Bravo, Dragoș! Bine ai revenit la fotbal!

– Vă mulțumesc mult de tot pentru grijă și pentru că v-ați interesat de mine mereu în perioada asta!

• 1 iulie 2022 este data la care Dragoș Iancu a semnat cu Hermannstadt, venind de la Gaz Metan Mediaș care s-a desființat
• 45 de meciuri și 2 goluri are Iancu în prima divizie, el debutând pe 2 aprilie 2021 în Gaz Metan – Astra 0-0. A ieșit accidentat în minutul 28!