Editorial Cornel Dinu. „Originalul” Campionat Mondial din Qatar m-a dus de la prezentul arab, printre amintiri, la lacrimile vărsate pentru… El Zorab!

Se fac tot felul de comentarii, încă din 2010, când președintele de atunci al FIFA, Sepp Blatter, nume elocvent predestinat în limba noastră, a anunțat, surprinzător pentru lumea fotbalului, că turneul final al Campionatului Mondial din 2022 a fost acordat micuțului regat Qatar.

Editorial Cornel Dinu. „Originalul” Campionat Mondial din Qatar m-a dus de la prezentul arab, printre amintiri, la lacrimile vărsate pentru… El Zorab!

Cine este Qatar? O infimă țară a Peninsulei Arabice, cu aproape 3 milioane de locuitori. Căruia Creatorul nostru al tuturor, sub orice nume, religie, obiceiuri și culoare ar fi, i-a umplut „pivnița” cu cantități imense de „aur negru”. Un deșert pe o mare de petrol. Un deșert populat de beduini ce se închină la Mecca, aidoma majorității țărilor din zonă.. Dar „susținut” de a treia cea mai mare rezervă mondială de petrol și gaze naturale.

În vechimea lumii, conform cărții „Avraam, Prințul lui Dumnezeu” a scriitorului francez René Guitton, figură marcantă a „Frăției lui Abraham”, prietenii știu ce e, Dumnezeu, după ce a vorbit cu cei trei patriarhi-creatori ai religiei creștine, Avraam, Moise și Iisus Hristos, i-a dat credință și lui Mahomed să creeze Islamul.

Apoi, plecând din Canaan și poposind în Palestina, unul dintre fii lui Avraam, profetul Ismael a ajuns să fie considerat „părintele arabilor”, frate a lui Isaac, „părintele evreilor”, amândoi fiind binecuvântați de Dumnezeu, dar în „roluri” diferite.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Editorial Cornel Dinu. Nu întâmplător, familiile arabe domnitoare, și cam… dictatoare, și-au trimis fii să studieze în cele mai prestigioase universități din lume

Cert este că zona respectivă, Peninsula Arabică, odată cu boomul economic de la începutul secolului trecut, condiționat și dependent de nevoia de petrol, a fost râvnită și de turci, și de englezi, marii cuceritori de colonii după spanioli și portughezi.

În timpul revoltei armate din 1916-1918, arabii s-au eliberat de turci și de 600 de ani de domnie hașemită, după bătălia de la Aqaba, în iulie 1917, în galopul victorios al calului pur-sânge arab călărit de „Lawrence al Arabiei”, ofițerul britanic Thomas Edward Lawrence. A urmat un protectorat britanic, care s-a retras în 1969-1970.

Arabii au păstrat, însă, structura instituțiilor britanice. Nu întâmplător, familiile domnitoare, și cam… dictatoare, și-au trimis fii, și asta s-a repetat din generație în generație până în zilele noastre, să studieze în cele mai prestigioase universități din lume. Că doar își permiteau, nu?

Editorial Cornel Dinu. Circuitul banilor în natură, din Peninsula Arabică la „Sepia” Blatter, „Michelul” Platini și „Infantilo” Infantino. În „litera” testamentului fotbalistic al lui Jules Rimet…

Am făcut această scurtă trecere prin istoria arabilor tocmai pentru a înțelege mai bine ambiția prin care obțin acum ceea ce-și doresc. Deci și un turneu final de Campionat Mondial. De fotbal, că e sportul-rege. Sau sportul-emir ca să rămânem în… Qatar.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

O nimica toată de cheltuială… Câteva sute de miliarde de dolari. Investite în infrastructură, dar și în mita dată din timp unde și cui trebuie. Încă din vremurile când președinte FIFA era brazilianul Joao Havelange. Tras de mânecă să nu accepte așa ceva de adevărat cel mai influentul personaj al fotbalului, nu numai cel sud-american, președintele Federației Argentiniene, Julio Humberto Grondona. O personalitate din prima linie a fotbalului din cele două Americi, ascultat de FIFA și care, din bugetul federal, ajuta și cluburile țării ajunse la anananghie. La fel ca și Burleanu al nostru…

I-am cunoscut binișor pe Sepp Blatter și Michel Platini. Mita, șperțul, pentru orice, sunt prezente în ființa umană peste tot în lume. Mai mult sau mai puțin, asta-i singura diferență, dar de existat, există pretutindeni. L-am zărit purtându-le gențile prin Elveția și pe Gianni Infantino…

…Infantilo mai bine spus. Așezat pe tronul fotbalului de cei doi și de frăția urmașilor cavalerilor cruciați pe post de marionetă hapsână. A fost groaznic… de neascultat… cuvântătoarea sa la deschiderea Mondialului din Qatar. Zvonul că ar fi gay, treaba lui în nebunia actuală a unei lumi cu, scuzați, fundu-n sus, fără nicio aluzie, e o nimica toată față de afirmația că ar proveni dintr-o familie de muncitori din Elveția. Dacă zicea că vine din Bangladesh, zău că riscam o lacrimă…

Era firesc ca, ajunsă și în neutra și bogata Elveție, injustiția mondială ce ne-a împins pe marginea prăpastiei spre Sodoma și Gomora să-i considere pe „Seppia” Blatter (sugestiv nume, legat fonetic de blaturile de la noi, simt nevoia s-o mai spun o dată) și pe celălalt nesătul, „Michelul” Platini scoși de sub urmărire penală. Scuzați-mă, eu nu-i pot declara nevinovați…

Infantilo a primit și el, zice gura deșertului, de la puternica familie care conduce cu mână… mai bine zis cu pumn de fier Qatarul, Al Thani, ceva „mărunțiș” de câteva amărâte de Rolls-Royce cu GPL din fabrică și un domeniu din extravilanul de pe Coasta de Azur… O nimica toată…

Desigur, pentru a construi miracolul arhitectonic de hoteluri, stadioane, sedii pentru fotbal, legate prin șosele cu …șpemii de benzi, subterane, supraterane, administrația Qatarului a făcut eforturi și a angajat mii de… victime din împrejurimile atât de amărâte ale estului asiatic. Victime colaterale ale ambițiilor grandomane regale. Sau „emirale”, cum se spune?

Ambiții deloc deșarte… sau „deșertice”, cum se spune?… dacă ne gândim… și trebuie să recunoaștem asta… dacă ne gândim că Jules Rimet, când a gândit și a creat Cupa Mondială, cu certificat de naștere în Uruguay 1930 (Am fost și noi pe Conte Verde, vorba inegalabilului „Vania” Chirilă…), a declarat că o face pentru a dovedi că fotbalul este sportul cel mai atractiv din lume și, mai ales, este pentru toți. Prismă prin care, privind testamentul lui Jules Rimet, aduce o justificare faptului că turneul fina mondial se joacă în Qatar.

Editorial Cornel Dinu. De la arabul simplu, cu sapa la arabul satrap, cu sonda, via drama lui… El-Zorab!

Atunci când vine vorba de arabi, de la arabul simplu, cu sapa, la arabul satrap, cu sonda, îmi vin în gând celebrele versuri din poezia „El Zorab” a lui George Coșbuc. Când am recitat-o pe scena liceului „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște aveam vreo 9 ani, în final, când beduinul își înfige pumnalul în greabănul pur-sângelui arab, nemaivoind să-l vândă pașei pe o mie de țechini ca să-și întrețină familia, m-a pododit plânsul! Și acum mă încearcă…

Cred că poezia profundă a lui Coșbuc, care spune totul despre spiritul arab, nu se mai învață în școlile din România. Nu comentez că nu mai terminăm discuția… Închei amintirea cu versurile care spun totul despre noblețea sacrificantă a beduinilor:

„Stă pașa beat, cu ochi topiți,
Se trag spahiii-ncremeniți,
Și-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nghețați.
Să-ntoarce apoi cu ochi păgâni
Și-aruncă fierul crunt din mâni:
– Te-or răzbuna copiii mei!
Și-acum mă taie, dacă vrei,
Și-aruncă-mă la câni!”

Iar la ce se întâmplă acum în lume, tot Coșbuc ne sugerează că ne zbuciumăm aiurea, în altă poezie a sa, „Moartea lui Fulger”: „Nu cerceta aceste legi, că ești nebun când le-nțelegi”.

N-am fost prin țările din Golf, dar se spune că nivelul de viață în dictaturile familiilor domnitoare pe dinastie este foarte ridicat. Spunea la 1762 în al său „Contract social” Jean Jacques Rousseau că „Din dictatură se iese prin revoluție (anticipând ceea ce se punea la cale în Franța), după revoluție urmează haosul (ce-i prin lume acum!), iar din haos se iese numai printr-o dictatură elevată”. Un verdict care mă pune pe gânduri atâta timp cât generația mea nu va mai prinde… dictatura elevată.

Editorial Cornel Dinu. Teribila rubrică „Acești bolnavi care ne guvernează” din „Paris Match”-ul tinereții mele are, din păcate, acoperire și-n timpurile prezente…

Era pe timpuri, în tinerețea mea, în „Paris Match”, o rubrică teribilă, „Ces malades qui nous gouvernent” – „Acești bolnavi care ne guvernează”. Și vă invit, în încheiere, să judecați singuri, cei de vârsta mea cu precădere, diferențele periculoase care sunt între cei care au fost la cârma țărilor și cei care sunt acum.

De la John Fitzgerald Kennedy sau George Bush senior la Joe Biden care se împiedică în vorbe și în scara lui „Air Force One”. De la regina Ecaterina a II-a, Ecaterina cea Mare, care a cucerit Crimeea cu prețul pierderii unui ochi al amantului ei, contele general-feldmareșal Grigori Potemkin și prăduitorul de țări Vladimir Putin, „săpat” și acum de ordinele nebune pe care le-a îndeplinit în fosta Republică Democrată Germană. De la „Buldogul” Winston Churchill la „the bewilderment” de pahare date pe gât aiurea Boris Johnson. De la Charles de Gaulle la soțul bunicii „Emmanuelle” Macron. De la „Volpe” Giulio Andreotti la cocoțata Georgia Meloni.

Putem uita vremurile crunte pe care le trăim privind siderați bucuria arabilor saudiți după ce au bătut super-favoriții argentinieni ai lui Lionel Messi? Doar prima mare surpriză a „originalului” Campionat Mondial din Qatar.