Sport

Mircea Lucescu, caracterizat fără menajamente la 77 de ani de Mircea Rednic și Ioan Andone. Ilie Dumitrescu dezvăluie secretul longevității lui „Il Luce”. Exclusiv

Mircea Lucescu împlinește 77 de ani. Mircea Rednic și Ioan Andone l-au descris în exclusivitate pentru Fanatik. Ilie Dumitrescu a dezvăluit secretul longevității lui „Il Luce”.
29.07.2022 | 18:27
Mircea Lucescu caracterizat fara menajamente la 77 de ani de Mircea Rednic si Ioan Andone Ilie Dumitrescu dezvaluie secretul longevitatii lui Il Luce Exclusiv
Mircea Lucescu împlinește 77 de ani. Mircea Rednic și Ioan Andone l-au descris în exclusivitate pentru Fanatik. Ilie Dumitrescu a dezvăluit secretul longevității lui „Il Luce”. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu a împlinit azi, 29 iulie, vârsta „simetrică” de 77 de ani. Își sărbătorește ziua de naștere cu un meci amical la Liverpool, cu Everton. Mircea Rednic, Ioan Andone și Ilie Dumitrescu au dezvăluit, în exclusivitate pentru Fanatik, cum arată „tabloul” lui Mircea Lucescu din sufletul și mintea lor. Și care este secretul longevității celui mai titrat antrenor român din istorie.

Mircea Lucescu la 77 de ani. „Tablouri” de Ioan Andone și Ilie Dumitrescu. Mircea Rednic: „Are meci azi… nu se mai satură de fotbal… El trăiește în fotbal, prin fotbal, pentru fotbal”

Mircea Rednic era în mașină, dar a tras pe dreapta când a auzit că-l întreb dacă mai este în conflict cu Mircea Lucescu.

ADVERTISEMENT

„Ar fi culmea să am vreun conflict cu omul care m-a descoperit! Au fost niște declarații scoase din context și interpretate cu rea voință. Repet, Mircea Lucescu este omul care m-a descoperit. Și m-a șlefuit. Ca jucător, ca om. Mi-a arătat, mi-a explicat, m-a învățat ce înseamnă principiile de joc și de viață. Le-am urmat, l-am ascultat și am reușit în viață”

„Are meci azi… nu se mai satură de fotbal (râde)… El trăiește în fotbal, prin fotbal, pentru fotbal. Ar putea să stea liniștit, să se odihnească după o viață stresantă, tensionată, mai mult pe drumuri, să se ocupe de nepoți… ba nu, că sunt deja mari… de strănepoți! (râde) Dar fotbalul e viața lui”

ADVERTISEMENT

Cum îi ținea treji Mircea Lucescu pe „copii” de la echipa națională pe drumul dintre București și Hunedoara

„Mi-l aduc aminte când era la început de carieră în antrenorat. Venea de la Hunedoara să ne ia de la București pe cei de la loturile naționale… până să ajungă el la echipa națională… Și numai de fotbal vorbea pe drum. Și nu erau drumurile nici măcar cum sunt acum… când încă nu sunt… (râde)

„Cinci, șase ore, de la București la Hunedoara numai de fotbal vorbea numai și numai de fotbal… fără să se repete. Eram și noi obosiți după meciuri, dar ne ținea treji cu analiza fiecărui, sfaturi, exemple, îți pierea oboseala când era vorba de tine. Asta era viața lui, din asta trăia și trăiește el, din fotbal”

ADVERTISEMENT

Mircea Rednic: „Mircea Lucescu este cel mai mare antrenor al nostru. Eu am lucrat cu el și știu ce poate. Și demonstrează în continuare ce poate”

„Mă bucur pentru el că a ajuns la 77 de ani în putere și ține steagul sus… (râde) Mă doare când apar antrenori no-name și-și dau ei cu părerea după două meciuri și trei antrenamente, îl critică, au îndrăzneala… de fapt au tupeul să vorbească de el. Asta-i, din păcate, România… Vorbesc toți, despre toate, sunt specialiști peste tot, în toate domeniile, se pricep la toate… Grav este că li se permite, că sunt ascultați în loc să fie puși la punct”

„Mircea Lucescu este cel mai mare antrenor al nostru. Eu am lucrat cu el și știu ce poate. Și demonstrează în continuare ce poate. Prin rezultate. La nivel înalt. Uite ce face cu Dinamo Kiev. Într-o situație nu grea, ci dramatică”

ADVERTISEMENT

„Se antrenează pe unde poate, cu probleme zi de zi, jucătorii ăia sunt cu gândul acasă, la rudele și prieteni din război, azi sunt, mâine nu mai sunt, jale și moarte peste tot, dar își văd de treabă și asta datorită lui Mircea Lucescu, el îi ține psihic la nivelul marii performanțe, știe să-i motiveze, să-i capaciteze”

„Este extraordinar să elimini o echipă ca Fenerbahce, care avea toate avantajele împotriva ta. Nu avem voie să vorbim negativ despre Mircea Lucescu. A fost și este un exemplu pentru toată lumea, și ca om, și ca fotbalist, și ca antrenor”

  • 9 ani și 9 luni a fost Mircea Lucescu antrenorul lui Mircea Rednic: 1979-1983 la Corvinul Hunedoara, 1986-1990 la Dinamo, iulie 1997-decembrie 1988 și aprilie 1999-iunie 2000 la Rapid

Ioan Andone: „Sănătate să-i deie Dumnezeu lui nea Mircea, că altceva are el de toate, succes, familie, respect”

Pe Ioan Andone l-am găsit acasă, la București. Păi, pe căldura asta la București? De ce nu acasă în Raiul din superba stațiune Marbella? „Suntem în vacanță în țară… (râde) Șase luni stăm aici, am fost o săptămână la Hunedoara, acolo-i mai răcoare, mai mergem o săptămână la mare, aici, la noi. Plecăm la Marbella în septembrie”.

Despre Mircea Lucescu n-a fost nevoie să-l întrebăm, a spus „Baciul” direct cum și ce fel „îi nea Mircea”.

„Știe toată lumea și o mai spun încă o dată: Mircea Lucescu a avut impact mare asupra carierei mele de jucător, asupra vieții mele aș putea spune. Împlinește 77 de ani, să-i deie Dumnezeu sănătate încă 77 (râde), dar a rămas același om tânăr”

„Ce face la vârsta lui, acum, cu o echipă care n-are casă, n-are masă, n-are meci oficial anul ăsta, este extraordinar. Să te califici pe terenul lui Fenerbahce… și știm toți ce înseamnă marile echipe din Turcia, ce presiune pun toți, de la suporteri la bașkani… repet, este extraordinar”

„Dar el știe fotbal, nu numai fotbalul din Turcia, unde a avut succes și la Galatasaray, și la Beșiktaș, el știe fotbalul de peste tot. Asta-i viața lui, fotbalul”

„Îi doresc sănătate, să steie cât mai mult în activitate că e de învățat de pe urma lui, uite că se poate să fii activ, să fii în joc cu performanțe înalte și la vârsta asta, cu tot stresul permanent în care stai zi de zi, amplificat de războiul ăsta nenorocit din Ucraina. Sănătate să-i deie Dumnezeu, că altceva are el de toate, succes, familie, respect”

  • 8 ani l-a avut Ioan Andone antrenor pe Mircea Lucescu: din 1979, când „Il Luce” a venit antrenor-jucător la Corvinul Hunedoara, până în 1983, când acesta a fost obligat să antreneze numai echipa națională, nu și, în paralel, Corvinul, apoi la Dinamo, între 1986 și 1990, când „Ando” a plecat la Elche, în Spania

Ilie Dumitrescu: „Mircea Lucescu are o rețetă foarte simplă: muncă, muncă și iar muncă”

„Cu drag din tot sufletul” a răspuns Ilie Dumitrescu la solicitarea de a vorbi despre Mircea Lucescu la aniversarea acestuia de 77 de ani. Mai ales că venerabilul antrenor l-a vrut la… Dinamo pe când era împrumutat de Steaua la Scornicești, prin 1987-1988! Dar asta-i altă poveste, să revenim la septagenarul sărbătorit de azi…

„Mircea Lucescu este un antrenor cu mare experiență, care a reușit o performanță extraordinară în condiții infernal de grele, cum sunt acum la Dinamo Kiev. Încă o dată ne-a demonstrat că are capacitatea să treacă peste orice dispută, să transmită unitate în sânul echipei”

„În relațiile de joc, în automatisme, Dinamo, cu trei trofee aduse deja de Mircea Lucescu într-un an, a fost net superioară lui Fenerbahce. Ăsta este cel mai frumos cadou pe care putea să-l primească Mircea Lucescu”

„În condițiile în care Fenerbahce era mare favorită, în condițiile în care anul ăsta Dinamo Kiev n-a avut competiție oficială, a jucat numai meciuri amicale, a fost gonit de acasă, din Ucraina, de război, a pierdut jucători, s-a antrenat pe unde a fost primit și ajutat, e foarte greu să pleci, să lași familii, rude, prieteni… ce să mai spun de condițiile la cel mai înalt nivel ale bazei sportive de la Kiev… a fost inuman de greu pentru ei…”

„Doar un om cu mare experiență și cu capacitatea să adune în jurul lui și să transmită forță mentală, să fie puternic să transmită putere la antrenamente și același joc elaborat, colectiv, mereu cu echilibru între atac și apărare pe parcursul meciurilor, ambiție și implicare, atitudine… E un maestru, cel mai bun antrenor român, un exemplu pentru toată lumea”

„Mircea Lucescu are o rețetă foarte simplă: muncă, muncă și iar muncă. Care îl menține foarte tânăr, sclipitor. Ăsta-i singurul său secret: muncă, muncă, muncă”

  • 3 trofee a câștigat Mircea Lucescu cu Dinamo Kiev în Ucraina: un titlu de campion, o Cupă și o Supercupă, toate în ultimul sezon de pace, 2020-2021
ADVERTISEMENT