Gigi Becali este o figură. O figură aparte a fotbalului nostru. Cu bune și cu rele, vă las să apreciați fiecare dintre dumneavoastră care sunt majoritare. Oricum ar fi, cert este că fără Gigi Becali fotbalul nostru va fi mai sărac. Și la propriu, și la figurat.
Mizeria de arbitraj din meciul Rapid – FCSB a lui Horațiu Feșnic… care nici ironia aia ieftină cu „sfeșnic” nu merită să i se mai adreseze… i-a majorat semnificativ nervii și tensiunea lui Gigi Becali. De înțeles… Cum am scris, o mizerie, ați văzut maniera de prost sau hoț a lui Feșnic.
Hotărârea lui Gigi Becali de a vinde FCSB și de a ieși din fotbal a fost luată, clar, la nervi. Mari. Ca și tensiunea. Și cea exterioară, și cea interioară. Este posibil să-i treacă. Mai ales dacă FCSB bate pe Universitatea Craiova în Bănie. Ceea ce nu-i deloc ușor. Dar e posibil și să nu-i mai treacă. Și atunci eu cred că de FCSB se va alege praful.
O să vă surprindă, dar am momente în care chiar îl simpatizez pe Gigișor… Așa l-am alintat prima dată când l-am cunoscut… auzisem de el… la o petrecere de-a lui Gică Hagi, prin 1987. La el acasă, într-o vilă dată, pe când juca la Sportul Studențesc, de Nicu Ceaușescu. Vizavi de biserica Popa Chițu, pe strada Logofăt Luca Stroici, care iese în strada Maria Rosetti.
Eram la un fel de recluziune, en chômage dictat de informatorul oficial al tovarășei Lenuța de renume mondial, generalul Gheorghe Nuță. Nicu Ceaușescu încercase să mă aducă la Sportul Studențesc, dar mahărul Internelor l-a păcălit că eu aparțin lui Dinamo, că sunt încăpățânat și că trebuie să mi se dea o lecție de viață! Iar șeful, și spiritual, al echipei din Regie, a cedat… Nu era Valentin… Valentin Ceaușescu, fratele mai mare și mai „telectual”…
Pe atunci Gigi intrase pe sub pielea lui Gică, și ca frați de etnie machedonească. Dintr-o familie de oieri refugiați în România când s-a cedat Cadrilaterul la bulgarskite priateli, oameni de toată isprava, comersanți de oi și produse lactate de oaie, acasă și în piețe. Ca și unchiul său, tatăl verilor Ioan, ajuns Giovanni, și Victor. Atras de fotbal a fost de tiniru ficioru și a prestat cu obectu’ muncii la juniorii lui… Dinamo! Șoseaua Ștefan cel Mare era mai aproape de Pipera decât bulevardul Ghencea…
La petrecerea amintită purta mustață. Aducea cu Charlie Chaplin în nemuritoarea și mereu actuala peliculă „Dictatorul”. Era modest, la locul lui, nu se-arunca în băutură. Având ochiul format, am simțit că „arâmnea” la prezențele feminine de ocazie. Avea ceva bani din vânzările pământești de tot felul încă din acele vremuri. Mai umbla sub salteaua tatălui când acesta mai dormu ca tot omu’.
Dincolo de toate „picatele” bine-cunoscute, Gigi este pasionat de fotbal. Se poate discuta cu el acest subiect. Dar pretenția și comportamentul lui de stăpân peste oi… jur că nu e nicio aluzie la jucătorii și oficialii lui FCSB… s-a transferat pe jucătorii și oficialii lui FCSB. În toate cele ce sunt și cele ce mâine vor râde în soare, permiteți citatul din cunoscuta poezea a lui George Lesnea dedicată partidului unic. Asta este Gigișor la FCSB: partidul unic. Cu o excepție: conducerea antrenamentelor. Acolo îi trebuie cunoștințe dincolo de „harul” nostradamic relativ îndoielnic al schimbărilor.
Are… sper să mă înșel, totuși… rămas în visurile genelor sale prin genele neamului său, adeseori în comportamentul nu numai fotbalistic, ceva din utopia cuceritoare, imposibil de stăpânit, din epopeea teribilului Alexandru Macedon, în original Alexandros III Philippou Makedonon. Mândria dintâi a neamului machedonesc.
Apreciindu-i credința curată, chiar curată și nu de paradă, cum încearcă să-l păteze dușmanii, cea mai mare calitate a lui, secondată în imediata apropiere de simțirea creștinească instinctivă de a-și ajuta semenii, să revenim cu crampoanele în iarbă. Acolo unde este… din ce în ce mai rară pe terenurile-arătură ale stadioanelor noastre.
Jupânul Gigi din Pipera are câte ceva și din Vasile Lupu, și din Tănase Scatiu, și din Mitrea Cocor, „contribuții” adaptate la realitatea timpului și, mai ales, timpurilor pe care le trăim.
Câțiva ani după ce a luat Steaua (ceea ce este și acum echipa sa, oricâte talpane i s-ar pune imbecil în cale) de la frații Păunescu, se zice că după câte va partide de popi cu dame ei și trei ași el, a avut în preajmă un om de afaceri sârb, plimbat cu treburi serioase prin toată lumea. Prieten și al meu, „moj brat Vîrțe”, un veritabil gentleman, un tip elegant, discret, periculos de inteligent, prietenii știu de ce… O figură distinsă, cu ochelari, mereu așezat, în Ghencea, în spatele Gigișorului. Se stabilise în România și pentru că începuse afaceri pe picior mare și finanțe așișderea cu românii care conduceau încă imensul Combinat Siderurgic de la Galați.
Mare suporter al legendarei lor Crvena Zvezda, Steaua Roșie de la Belgrad și acum, că pe sârbi nu-i bate vântul schimbărilor de nume după raportul de seară al bocancilor cu talpane bătute-n cap cu cuie. Sau cucuie, ca să nu fie cacofonie… Firesc, „Vîrțe” se „transferase” la Steaua românească, luminoasă încă în Ghencea.
Se-mprietenise cu Gigi, care-l asculta, încă știa să asculte pe atunci. Atunci, la început de mileniu trei, când titlurile veneau pe merit în Ghencea. „Vîrțe” era amic și cu „Memelușul”, desigur de la Galați. Istorie mai lungă…
Când Gigișor a crezut că știe și „football-ul total” după Pițurcă și Olăroiu, care chiar sunt bine pregătiți, a început „Azilul de noapte” la Steaua ajunsă FCSB, adică Faci Ce Spune Becali. „Vîrțe” s-a retras discret, la ce să mai rămână când Gigișor le știa pe toate? L-a făcut comis voiajor pe simpaticul Luțu ex „HagiLuțu” și a urmat o armată de vechili, ca să nu le spun argați, antrenori cu mare valoare și supusă ascultare de „partidul unic”. Începutul căderii an de an, pe un tobogan al rezultatelor și al unui ridicol prea des, ce te face să auzi că-i vine spre însănătoșire mașinuța aceea celebră cu „Nino! Nino! Nino!”…
Se poate ca banul nemilos făcut nemilos, cu tunuri latifundiare speculative și cu muncă mai răruț că-i mai drăguț, să-i fi inspirat un rol nefast. De la modestul băiat ce ducea oile la păscut – și nu-i absolut nicio rușine în asta! – spune și el că respectă și nu uită de unde a plecat curățel la suflet, a ajuns prea repede pe Maibach-ul pe care și-a urcat trufia fluturând mâna á la Ceaușescu.
Și așa „Sic transit gloria Gigi” spre zilele prezentului epigonic, în care steaua sa fecesebecaliotă seamănă ades cu retragerea în colbul istoriei a celebrelor falange macedonene din India, punctul terminus al imensului imperiu construit de Alexandru Macedon.
Asta a încercat, și-a dorit, a visat și Gigișor Chaplin Machedon: o hegemonie a stelei sale fecesebecaliote. De ce nu reușește? Întrebați-i pe Malcom Edjouma, Octavian Popescu, Florinel Coman, Andrei Cordea, Iulian Cristea, schimbați, învârtiți, intrați, ieșiți, bulversați de „indicățiile prețioase” ale „partidului unic” pe drumul glorios spre noi și noi succesuri sublime care, însă, lipsesc cu desăvârșire!