Meciurile etapei… Fac această precizare, poate contestabilă de atâția pricinoși culți în cap care ne înconjoară ca sârma ghimpată, pentru că în fotbalul nostru, într-o etapă, sunt mai multe jocuri decât meciuri la ce a ajuns sportul-rege la noi. Vinovate față de cele nevinovate ale copilăriei, dacă mă-nțelegeți, lipsindu-le prea des calitatea acelora de atunci acelora de acum.
Și de aceea, de acum înainte, vreau să precizez, cât voi mai scrie despre etape, mă voi referi doar la acele dispute care țin cu adevărat ațintiți în televizor sau în tribunele depopulate de pandemie pe cei mai pătimași, pasionați și… curajoși suporteri.
Nu este în folosul acestui joc minunat, care nu este deloc o joacă, din ce în ce mai chinuit nu numai la noi, ci și în alte țări altădată în elita europeană, ca și în cazul nostru, să inventăm, să forțăm comentarii din mai nimicul oferit de cele mai multe dintre echipele noastre.
Ca, de exemplu, întâlnirea de la Ploiești, anostă, plictisitoare chiar, dintre Chindia Târgoviște, care nu-și mai primește odată stadionul cu adevărat „de acasă”, și FC Voluntari. Din care cu greu pot fi reținute două faze cât de cât atractive, de fotbal…
…Și anume reluarea lui Popa târgovișteanul în Popa voluntarianul, care a parat din reflex în minutul 73. Și, hai să zicem, trecerea lui Andrei Pițian pe lângă traiectoria unei lovituri libere în minutele de prelungiri. Deci gata, ajunge! Că vor mai fi la noi confruntări de „na-ți-o ție, dă-mi-o mie” revoltător de repede și prea… dese!
Alta a fost povestea partidei de la Craiova, cu tribune fierbinți pur… oltenești și, mai ales, cu multe momente de adevărat joc, Nu joacă. Fotbal. …Chiar dacă nu atât de multe reușite ca în meciul-tur, veritabil spectacol, dar destule. Și ale Universității din Bănie, și ale Rapidului din Giulești.
Îndeosebi în prima repriză. Când gazdele au marcat rapid, în minutul 5, în urma unei rare pase filtrante în adâncime a lui Alex Crețu pe neastâmpăratul Andrei Ivan în stânga atacului oltean, în adâncimea terenul advers.
A urmat centrarea acestuia, uluiala „centralilor” din apărarea „giuleștinei” și necruțătorul șut după preluare al bosniacului Elvir Koljic, ce a scuturat zdravăn plasa și nervii portarului Horațiu Moldovan. Precum și pe cei ai tuturor rapidiștilor de pretutindeni, că sunt destui care iubesc „farmecul vieții” din Giulești.
După numai 5 minute, același Koljic putea face 2-0. Dar a reluat cu capul afară centrarea venită, de data aceasta, din partea dreaptă a ofensivei gazdelor, din stângul brazilianului Gustavo.
În repriza a doua ritmul a scăzut puțin. Poate și pentru că destui jucători de-ai gazdelor au trecut prin COVID-19 în varianta sa de Omicron (oare câte tulpini o să se mai inventeze?!). Apropo, vaccinați-vă, chiar dacă vi se pare că nu-i decât o gripă clasică. Nu e!
Puteau, însă, și așa, „juveții” de strânsură geografică controlată să se distanțeze la două goluri dacă portarul giuleștean și Moldovan nu scotea în minutul 66, cu pumnii strânși într-un plonjon spectaculos și eficace, șutul intratului cu doar două minute înainte George Cîmpanu.
Astfel, echipa lui Mihai Rotaru, Sorin Cîrțu și acum Marian Copilu, adus cu destulă emfază îndoielnică ca bun gust, a obținut prima victorie după 7 etape de restriște și jale în cam 3 luni. Meritul este al lui Laurențiu Reghecampf și a încă rămasului Basarab Panduru.
Amândoi trebuind să reziste emoțiilor date de șutul „din prima” la o respingere stângace a lui Marius Constantin la vreo 18 metri, central, puțin pe lângă poartă a slovacului Jakub Vojtus în minutul 73.
Ca și la mingea neajunsă de marocanul Younes Marzouk la pasul în cros al intratului estonian Mattias Kait 15 minute mai târziu… Ce spuneți? Prea mulți străini în echipa tradițional „muncitorească” a cheferiștilor? Globalizarea, domnilor, globalizarea, tinerii noștri să se ducă să joace în Italia, în Spania, în Anglia, în Germania, șansa lor…
Imperturbabil și coerent în toate declarațiile, Laurențiu Reghecampf, supus altfel la un adevărat linșaj mediatic zilnic de anumite site-uri de scandal în știri cu libido ridicat, dovedește că în fosta capitală a Valahiei medievale, Târgoviștea copilăriei mele, s-au născut mulți oameni tari.
Și se vor mai naște! Ca și cei care o reprezintă acum în parlament, intelectualii rasați Ionuț Vulpescu și Titus Corlățean. Vizibil superiori majorității așa-zișilor „aleși ai poporului” din a doua clădire din lume, ca dimensiuni, că nu pot zice „mărime” ca să nu se înțeleagă altceva.
Zidită, desigur cunoașteți clișeele, în epoca neagră a comunismului, din megalomania dictatorului Nicolae Ceaușescu și a sinistrei sale soții și din banii noștri, cu sacrificii umane și mari distrugeri arhitectonice. Când, însă, se muncea, nu se bișnițărea în România, se muncea adevărat, da, poate aberant în anumite situații și locuri, dar în folosul țării. Vai de poporul care nu-și cunoaște și, mai ales, nu-și recunoaște istoria adevărată!