N-am scris din etapa asta a treia de SuperLigă niciun meci… deși CFR Cluj – Universitatea Craiova merita măcar o mențiune de frumusețe, de FCSB nu mai spun, sezonul ăsta pare hotărâtă să se scuture de jugul locului 2, Rapid joacă, dar nu câștigă… N-am scris pentru că Dumnezeu îmi mai dă câte un semn că anii au cam trecut peste mine și mă atenționează că nu-mi este îngăduit să ignor scurgerea timpului. Acum sunt ceva mai bine și nu pot trece peste al treilea pas șchiop al „câinilor roșii”. Dinamo mă chinuie dar rămâne dragostea mea cea dintâi și cea de pe urmă. Unica.
Și credeți-mă că mi-e greu să scriu despre Dinamo la câtă vânzoleală și scandal emană, parcă la nesfârșit, clubul ăsta în ultimii ani. Prea mulți ani.
Iar starea asta de război intern e pentru că, la câte vorbe… parole, parole, parole, vorba regretatei Dalida pentru eternul Alain Delon… doar parole și promisiuni deșarte ale noii conduceri, soarta financiară reală a lui Dinamo este tot pe marginea prăpastiei. Insolvența e grea, falimentul amenință ca o ghilotină… că tot am amintit de francezi…
Mă surprinde și trebuie să reiau asemănarea… măcar de-ar fi o asemănare, deși se vede cu ochiul liber doar un… paralelism! … cu societatea pe acțiuni creată cu 10 acționari în 2005. Atunci, ce-i drept, acționarii au venit, la prima strigare, fiecare, cu câte 500.000 de dolari.
Din câte constat, și am scris nu numai eu, acum, așezații vremelnici în birourile decizionale încearcă să epateze cu englezisme de strategie falimentară… pardon, financiară. Că faptic, mai ales ca perspective, seamănă cu „alba-neagra” din Rahova spre Ferentari. Ce „Red & White”, corect era „Black & White”! Pardon, „White & Black” ca să păstrăm adevărul „istoric”…
Să dea Dumnezeu să greșesc, pentru că sufletul meu este pentru totdeauna numai la Dinamo... Trebuie să amintesc, însă, că în 2005, după poza aceea care voia să transmită forța grupului, poza cu pumnii unul peste altul ai investitorilor reali, după conferința de presă de la hotelul „Dorobanți”, vântul discordiei a împrăștiat, din păcate, pe aceeași investitori, repet: reali.
Acum e cu totul altceva. Iată că mai repede ca atunci, din aceleași păcate, celebra și tradiționala „dezbinare dacică”… știu că folosesc des această sintagmă, ce să fac dacă este atât de prezentă în soțietatea noastră fără prințipuri carevasăzică că nu există… celebra și tradiționala „dezbinare dacică” a hăcuit un echilibru fragil, dar care, la un moment dat, a dat speranțe eroicilor suporteri ai lui Dinamo.
În 2005 situația aducea cu „Plecat-am nouă din Vaslui și cu sergentul, zece”, din „Peneș Curcanul” lui Vasile Alecsandri. Acum, nici măcar nu s-a constata vreo „bătălie” reală și Șerdean dă cu „Subsemnatul” – și are destule de… dat! – la DNA, Țălnar și cei doi Iacob devin amintiri triste de început… Nicolescu pare „sergentul”, dar mai mult din ambiția puerilă de a avea și el jucăria mult-visată, o echipă de fotbal. N-are bani s-o cumpere, dar ce contează?! El „boxează”! Cu Vlad Iacob pe post de sparring-partner…
Practic, din tot stuful… pardon, staff-ul de la Dinamo, doar Ovidiu Burcă aparține fotbalului. Se zbate, își face serios meseria, dar lotul e subțire pentru cartea de vizită în timp a lui Dinamo. Echipa se vede că are o strategie, există și ambiție, dar mai e mult, mult până departe atâta timp cât calitatea fotbaliatorilor este, elegant spus, mediocră.
…Cum zicea Giani Kiriță la „Fanatik Superliga” lui Horia Ivanovici, „Atacanții trebuie să învețe să dea gol, că fotbalul se joacă pe goluri, nu pe ocazii, mijlocașii să dea o diagonală, iar fundașii trebuie să bage o alunecare”. Iar Dănuț Lupu lămurea, la aceeași emisiune, o mare dilemă: „Fotbalul se jocă înainte, nu înapoi. Dinamo pasează numai înapoi din lipsă de valoare a jucătorilor”. Clar?
Strategia de care aminteam este mai mult de posesie, schimbare a direcției de joc și rar finalizare. Realizată fie prin scheme care, deocamdată, mai trebuie lucrate, învățate pe de rost de jucători, fie prin inspirația de moment a jucătorilor, care presupune un alt nivel de valoare individuală, superior.
S-a văzut acest adevăr și în fața lui Sepsi, pe stadionașul de lângă „Arcul de Triumf”. Deși „câinii” mei au fost superiori la ocazii oaspeților, 4-3, cei care au marcat, cu un procentaj de 100% între șuturi pe poartă și goluri, au fost jucătorii antrenați de fostul dinamovist Liviu Ciobotariu. Mai valoroși, și individual, și ca partitură colectivă de joc, cu adevărat pragmatici, aș spune cumplit de pragmatici, au jucat economicos, aș spune cumplit de economicos, dar eficace, cumplit de eficace, n-au forțat mai mult decât le-a trebuit să câștige confortabil.
Hingheriți și din interiorul clubului de scandalul perpetuu, și din exterior de ghinion, „câinii” mei n-au „mușcat” pe nimeni în primele trei etape din SuperLigă, soldate cu tot atâtea înfrângeri. Ce-i drept, au avut „noroc chior” de niște adversari mult mai valoroși, Universitatea Craiova, FCSB și Sepsi, care vor fi, cu siguranță, cred și alții, nu numai eu, în lupta pentru titlu în acest campionat.
Și mai sunt mulți nori negri care-și pot revărsa înfrângeri peste amărâta și experimental condusă echipă care nu mai are adresa tradițională, istorică în șoseaua „Ștefan cel Mare”. Mai are, totuși, jumătate din Săftica, cât n-a mai apucat să apuce, să vândă, să treacă pe numele tatălui, bunicului, stră-bunicului și tot așa până la a șaptea spiță întâmplătorul Negoiță Ionuț. Bandiții care i-au urmat i-au desăvârșit opera de distrugere a lui Dinamo. Acum, în rolurile principale, Vlad Iacob și Dorin Iacob vs. Andrei Nicolescu și Eugen Voicu.