Rapid a dresat „câinii” lui Dinamo… de fapt, mai bine zis „cățelușii” lui Dinamo… cu un scor elocvent pentru diferența de valoare de acum dintre loturile celor două echipe. Cristiano Bergodi l-a surclasat pe Ovidiu Burcă nu neapărat tactic, ci prin individualitățile net superioare pe care le-a trimis pe terenul din Giulești.
Deschiderea „balului” etapei 8 din SuperLigă a avut loc la Ploiești, unde Oțelul Galați și-a consolidat locul 1 în ierarhia… egalurilor. 7. Șapte. Al cincilea consecutiv. A pierdut o singură dată, n-a câștigat niciodată.
Cu Petrolul are meritul că n-a căzut psihic după ce a ratat un penalty și s-a văzut condusă cu 2-0. Echipa este după chipul și asemănarea antrenorului Dorinel Munteanu, „încăpățânată”… nemțește să nu renunțe la șansele dintr-un meci indiferent de adversar și scor.
Iar Petrolul a ratat podiumul pentru că s-a crezut Grozav prea devreme și a dat-o-n bară… la propriu, în minutul 58, la 2-0, dacă se făcea 3-0 greu mai „remontada” Oțelul.
Vineri seară, Dinamo a venit în Giulești mai spășită ca niciodată. Apăsată de valoarea sa, de valoarea adversarului, de verdictul specialiștilor care pronosticau doct „Le dă Rapidul de la două în sus”. Doar interesul a rămas din acest meci de tradiție, indiferent de locurile din clasament, calitatea jocului unor astfel de derby-uri de altădată este clar în suferință.
În somnul după-amiezii, ce nu mai e de mult de frumusețe, l-am visat pe marele rapidist care a fost Fănuș Neagu. Parcă eram la teatru, îmi notam câteva replici, iar „nănașul” m-a „alintat” că dacă mai continui așa îmi bagă foaia pe gât.
Este un adevăr indubitabil că Rapid a fost iubită și mângâiată cu har de marile figuri ale condeiului din anii ’60-’70, amintitul Fănuș Neagu, Eugen Barbu, Guță Băieșu, Tudor Mazilu, Adrian Păunescu (în pauzele de… Universitatea Craiova!). Nu mai rețin care dintre ei a lansat, din imensul rezervor al umorul lor unic, sloganul „Dinamo și Rapid se iubesc la infinit!”…
…Fals, desigur, dar cu impact „social” în tribune. Le despărțeau pe Dinamo și Rapid o istorie de „lehamite” de neuitat. De neuitat, mai ales că „milițienii de la Dinamo”, echipați cu scuturi, căști și bulane, au îndepărtat galeria giuleșteană de pe fostul „23 August” când a lansat alt celebru slogan „Galeria lu’ Rapid n-a fost membră de partid”.
Se „uitase” că echipa „feroviară” pe atunci era o „prelungire” sportivă a Atelierelor Grivița, „detașament din prima linie a „clasei muncitoare” pusă de tancurile sovietice să conducă țara cotropită de cominterniști. Numai că, trebuie amintit, majoritatea dintre suporterii Rapidului și ai „puterii populare” nu-și pierduseră bunul simț și patriotismul adevărat.
…Pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, membru marcant al „puterii populare vișinii”, costându-l chiar viața dorința de independență și separare de impunerile imperiului sovietic, în 1965. Un „Machiavelli al Balcanilor” ocupați de sovietici, ca și marele comunist bulgar Gheorghi Dimitrov. Cânta una dintre artistele favorite ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej într-o romanță „Ce e rău să dăm uitării”…Și atunci cum putem să interpretăm… „Să nu uiți, Darie!” din romanul „Desculț” al lui Zaharia Stancu?
Revenind la seara de vineri, Giuleștiul a fost plin, ca de obicei, dar suporterii dinamoviști au declanșat prima surpriză. Șoc, șoc, șoc – „vorba” presei tabloide. Au părăsit in corpore sectorul rezervat fanilor oaspeți în peluza „de la teatru”, ca o formă de protest că jandarmeria nu i-a lăsat pe stadion cu un banner pe care l-a considerat, conform comunicatului „Să trăiți, am înțeles!”,… prea mare și periculos pentru siguranța spectatorilor. Nicidecum pentru ironia cu săgeți rasiste despre „pasiunea” giuleștenilor pentru „elementul 26” din Tabelul lui Mendeleev. Care este… fierul!
La noi legilor sunt ades hilare, dar se uită, tot ades, că „Unde-i lege, nu-i tocmeală”, pentru că, nu-i așa?, „Mai bine o lege proastă decât o fărădelege”. Știu, o să se spună iarăși că sunt anacronic, dar am fost crescut într-o familie de juriști cărora nu le-a comandat decât conștiința lor aplicarea ad litteram a legii. Și mai cred, iarăși o să mă „binecuvânteze” mulți, că suporterii n-au nicio scuză să-și părăsească echipa la greu.
„Câinii roșii” s-au așezat mai bine în teren în startul „bătăliei”, au făcut presing cât a putut de „sus”, „Giuleștina” a ieșit greu din apărare. Cam ca un rapid care ce trebuia să ajungă la Titu, dar nu trece de… Săbăreni.
Odată cu trecerea timpului, „mijlocul” Rapidului a recucerit pozițiile ocupate de Dinamo și au apărut pasele utile pentru un atac net superior apărării adverse. Consecință logică, chiar fără ocazii precedente, giuleștenii au deschis scorul dintr-un penalty transformat profesionist de acest Rrahmani, 4 goluri în primele două meciuri pentru Rapid, câștig real pentru „Real Giulești”. Faultase în careu promițătorul, totuși, Amzăr, care avea deja un cartonaș galben…
În repriza a doua, a fost un alt Dinamo decât cel din primele 20-25 de minute ale partidei. A uitat de presing, a destrămat țesătura de pase care părea că funcționează, s-a „întins” ca un „mărfar” pe care Rapid l-a băgat rapid în… depou. Într-un sfert de oră s-a făcut scor de neprezentare, dus într-un net 4-0 spre final.
S-a făcut 2-0 în minutul 56, tot după o fază fixă, un corner la care Oaidă, la primul gol pentru Rapid, renăscut post-FCSB, a marcat cu o lovitură de cap, nestingherit și nemarcat, dintre „parii” centrali ai „câinilor roșii”.
Ceea ce au reușit și Petrila, în minutul 61, renăscut post-CFR Cluj, și, din nou, în minutul 82, kosovarul Rrahmani (selecționat să ne chinuie în meciul naționalelor, pe 12 septembrie!). Ambele goluri au venit tot pe zona centrală a total depășitei defensivei dinamoviste. Veritabilă „Linie Maginot”, dacă ne gândim că neprețuitul Homawoo, togolez la origine, este și cetățean francez, crescut și băgat la joc în țara de adopție.
Cu tot devotamentul și travaliul lor meci de meci, De Moura pare luat, după cum cade la fiecare contact cu un adversar, din Carnavalul de la Rio, iar Patriche aduce cu rigiditatea tancurilor Citroen ale mareșalului-președinte al Franței ocupate de nemți, Philippe Pétain, condamnat la moarte pentru înaltă trădare la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial și „grațiat” la închisoare pe viață de prim-ministrul și apoi președintele Franței eliberate, generalul-erou Charles De Gaulle.
Singurul pe care, zic eu, se va putea baza Ovidiu Burcă, depășit și el de diferența mare de valoare individuală a combatantelor de vineri seară, ar putea fi Costin Amzăr, un… zar în plină rostogoleală, care poate „cădea” cu fața maximă, 6, în sus dacă va fi antrenat ca lumea. Lumea profesionistă, bine-nțeles. Și când n-ai decât atât în apărare, plus, hai să zicem, portar, ți se poate da cu tabela de scor în cap, ca în Giulești, vineri seară.