Sport

Cristi Coste analizează cea mai tare SuperLigă. Profeția de titlu a lui Mitică

Lupta la titlu în noua ediție a SuperLigii, și nu numai, se anunță mai fierbinte ca niciodată. Odată cu revenirea lui Dinamo și a altor branduri importante, campionatul va arde etapă de etapă.
13.07.2023 | 20:15
Cristi Coste analizeaza cea mai tare SuperLiga Profetia de titlu a lui Mitica
FCSB, Rapid, Farul, Universitatea Craiova și CFR Cluj sunt marile favorite la titlu în noua ediție a SuperLigii. foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Așteptarea nu a fost deloc lungă. Aproape că nu s-a terminat sezonul anterior că ne pregătim deja de un alt campionat. Nici nu prea am avut timp să respirăm, pentru că după meciurile naționalei de la mijloc de iunie a urmat Europeanul de Tineret la care am fost (degeaba) co-organizatori.

Luptă încinsă la titlu în noul sezon al SuperLigii. Analiza celor 5 favorite

Este al doilea sezon sponsorizat de Superbet și se anunță cea mai tare ediție din istorie. 16 echipe importante, unele de mare tradiție, altele prezențe deja obișnuite în ultimii ani. Vestea cea mai bună pentru competiție: Dinamo s-a întors în prima ligă! Și asta după doar un an, aproape miraculos pentru situația de fapt a „câinilor”. Plus Iașul, plus fosta campioană Oțelul.

ADVERTISEMENT

Anticipăm o bătălie mai tare ca niciodată. Și pentru titlu sau pentru intrarea în play-off, dar și în zona inferioară a clasamentului. Nimeni nu e sigur de nimic. Poate doar 2-3 formații puternice să nu aibă probleme măcar cu intrarea în turneul de titlu. În rest, se poate întâmpla orice.

Nu există favorită la titlu! Există echipe care au crescut valoric în majoritatea cazurilor. FCSB e tot acolo, campioana Farul încearcă „recidiva”, Rapid visează cu „suta” în fața ochilor, Craiova mijește ochii a podium. Excepția pare să fie CFR Cluj, pentru prima oară din 2017 încoace când nu e „aia cu barosul”.

ADVERTISEMENT

Nu putem însă da pe nimeni la o parte. Putem doar să ne bucurăm de ce ne așteaptă. Iar dacă și naționala se va strecura la Europeanul de anul viitor, atunci vom avea sezonul ideal.

  • 5 trofee are în palmares Gică Hagi ca antrenor: 4 cu Constanța (titlurile din 2017 și 2023, Cupa din 2019 și Supercupa din 2020) și unul cu Galatasaray (Cupa din 2005)
  • 5 titluri a câștigat FCSB de când Gigi Becali este patron: 2005, 2006, 2013, 2014 și 2015. Rapidul, „născut” în aceeași zi cu șeful roș-albaștrilor (25 iunie) are 3 titluri: 1967, 1999 și 2003!
  • 209,94 milioane de euro valorează jucătorii de la cele 16 echipe din Superliga, conform transfermarkt. Acum un an valoarea totală era de 198,04 milioane de euro
ADVERTISEMENT

Programul meciurilor directe dintre favoritele la titlu

  • Etapa a 3-a (29-30 iulie): CFR Cluj – Universitatea Craiova
  • Etapa a 4-a (5-6 august): FCSB – CFR Cluj
  • Etapa a 6-a (19-20 august): Rapid – Farul
  • Etapa a 7-a (26-27 august): Farul – Universitatea Craiova
  • Etapa a 8-a (2-3 septembrie): FCSB – Universitatea Craiova
  • Etapa a 9-a (16-17 septembrie): Farul – FCSB
  • Etapa a 10-a (23-24 septembrie): Rapid – CFR Cluj
  • Etapa a 14-a (28-29 octombrie): CFR Cluj – Farul, Rapid – Universitatea Craiova
  • Etapa a 15-a (4-5 noiembrie): FCSB – Rapid

Cotele Superbet la titlu

  • FCSB 3,50
  • CFR Cluj 3,75
  • Farul 5,50
  • Universitatea Craiova 6,50
  • Rapid 10,00
  • Sepsi 30,00
  • FC U Craiova 70,00
  • FC Botoșani 100,00
  • Petrolul 100,00
  • U Cluj 150,00
  • FC Voluntari 150,00
  • Hermannstadt  200,00
  • Dinamo 250,00
  • UTA Arad 500,00
  • Poli Iași 750,00
  • Oțelul Galați 1000,00
ADVERTISEMENT

Profeția lui Mitică Dragomir: „Va fi tot o luptă între Hagi și Becali”

„Cred că sunt cinci echipe care se vor implica în lupta la titlu. Sau mai bine să spun că se vor bate pentru primele trei locuri. Ele sunt Farul, FCSB, CFR Cluj, Rapid și Craiova lui Rotaru. Dacă e să vorbim pe concrete doar de lupta la titlu, eu spun că va fi iar o bătălie între Farul lui Hagi și FCSB-ul lui Becali. La fel cum am avut pe finalul campionatului trecut. Și mai vin cu o profeție: dacă Hagi nu va pierde jucători de bază, tot Farul va lua titlul! Dacă pierde, atunci titlul îl va lua FCSB!”,  a anticipat Dumitru Dragomir, în exclusivitate pentru FANATIK, cum va arăta lupta la titlu în noul sezon al SuperLigii.

FCSB: Becali aplică iar pentru „licența” Pro

  • După ratarea la potou a încă unui titlu, FCSB a făcut un nou plan: transferuri țintite, fără bani aruncați pe fereastră

  • Minusul evident (încă) al „roș-albaștrilor” este zona centrală a apărării, cu gafeurul Dawa și necunoscuta Ngezana

Becali a fost aproape să-i facă pe unii să-și ardă licențele în Piață la Universitate. Respectivii au fost salvați de Gică Hagi, ajutat și de mutările catastrofale făcute de Gigi Becali în pauza meciului de titlu Farul – FCSB. Știți istoria: după 0-2 halucinant pe repede-înainte, a urmat o halucinantă remontada în manieră regală. Dar nu mai contează ce a fost. FCSB și Gigi Becali pornesc la drum cu aceleași noi speranțe de 8 ani încoace, când titlul e ca și adjudecat în toamnă, dar primăvara aducea eternele medalii de vicecampioni.

Ori îngenunchează în fața „Regelui”, ori se face antrenor!

Antrenorul din sufragerie, Gigi Becali, nu se retrage! E mai motivat ca niciodată, deși acum câteva săptămâni declama ieșirea din fenomen și trecerea acțiunilor pe numele surorii mai mari și mai licențiate. Învins de nașul Gică Hagi, Becali a promis război. „Dacă Gică dă un leu, eu o să dau zece. Să văd dacă mă mai bate și atunci. Dacă o face, eu, Gigi Becali, îngenunchez în fața lui!” Cam așa suna dinspre Palat avancronica sezonului ce urmează. Gigi și-a păstrat „slujitorii”, de la Pintilii la „Haralambie”, a făcut transferuri țintite, nu a mai aruncat cu banii.

A greșit însă renunțând la Cristea și la Tamm, dar nu ai ce-i face când i se pune ceva în cap. E „rupt” momentan pe fund, dar are echipă tare în rest. Și-a pregătit revanșa. E sezonul în care aplică iar pentru „licența Pro” și poate chiar reușește😊 Merge un pariu?

Media FANATIK: 3,66 (note de la 1 la 5 la cele șase capitole analizate, apoi s-a realizat media echipei)

Buget – 4

Gigi Becali nu mai surprinde cu bugete faraonice în ultimii ani, dar chiar și așa reușește să țină sus nivelul salarial de la FCSB. Patronul din Pipera a devenit mult mai ponderat, nu se mai aruncă în transferuri costisitoare, calculează totul în funcție de performanță. La începutul sezonului bugetul este de aproape 10 milioane de euro. Nici foarte mult, dar nici de neglijat. Evoluția echipei în tururile preliminare ale Conference League și o eventuală calificare în grupe, la fel ca anul trecut, pot schimba acul busolei financiare.

Antrenor – 2

FCSB nu mai are antrenor cu ștaif de ani buni. Becali și-a asumat angajarea unor posesori de licențe tocmai pentru a-și conduce singur jucăria din sufragerie cu ajutorul telecomenzii. Nici nu știi dacă să-l treci la rubrica antrenorului pe cipriotul Charalambous sau pe Mihai Pintilii. Ei sunt cei care se ocupă de pregătirea fizică și tactică din timpul săptămânii, apoi la meci vine șeful și învârte volanul.

Lot – 4

Lotul „roș-albaștrilor” este puternic, dar asta nu este o noutate față de sezoanele anterioare. Minusurile evidente sunt în zona fundașilor centrali, unde există doar gafeurul Dawa și necunoscuta Ngezana. Singura rezervă e Haruț. În rest, cam pe toate posturile există dubluri sau chiar tripluri, cu un asterisc la rezerva atacantului de careu. Compagno e singur, deși unii vorbesc de Miculescu.

Transferuri – 4

Pentru prima oară după mulți ani, transferurile celor de la FCSB au fost făcute cu cap. Un fundaș central, un mijlocaș de talia lui Djokovic și o aripă de valoare cum este Alex Băluță. Mai e nevoie clară de un stoper cu CV. Să fie Chiricheș?

Suporteri – 5

Peluza Nord a fost alături de echipă odată cu reîntoarcerea lui Mustață, chiar dacă favoriții s-au împiedicat pe final (marcă înregistrată, nu-i așa?) în ultimele sezoane. Totuși, parcă mai mult ca niciodată fanii cer titlul în noul campionat sau… sar gardurile!

Influență – 3

Teoretic ar trebui ca o echipă ce are unul dintre cei doi membri în Comitetul Executiv (Argăseală în cazul de față) să aibă mai multă forță în comparație cu restul competitoarelor. La FCSB situația este cu alb și negru în ceea ce-i privește pe arbitri. Oricum, destule pete gri…

Primul 11: Târnovanu (2) – Pantea (0,65), Dawa (0,75), Ngezana (0,75), Radunovic (1,3) – Olaru (5,3), Șut (1,5), Djokovic (0,3) – Oct. Popescu (3,8), Compagno (2,5), Fl. Coman (3,5).

* cotele jucătorilor, în paranteze, în milioane de euro

  • 31,68 milioane de euro este cotația pe transfermarkt a celor de la FCSB
  • 2 este locul pe care a terminat FCSB sezonul 2022/2023

Părerea specialistului Ilie Dumitrescu: „Gigi a realizat o campanie inteligentă. În locul lui, făceam un efort și-l luam și pe Borza”

„Mi se pare că FCSB s-a întărit foarte bine la mijlocul terenului, cu transferurile lui Djokovic și Alex Băluță. E o concurență pe posturi foarte tare de la mijloc la sus. Dar eu nu aș fi renunțat la Iulian Cristea. Aici e o greșeală de strategie a lui Gigi Becali. Când am vorbit ultima oară cu Gigi, îmi spunea că vrea doi fundași centrali, un mijlocaș și un număr 9. L-a adus însă pe băiatul ăsta, pe Ngezana, dar nu pot spune ceva despre el pentru că nu îl cunoaștem. Cred că sunt în continuare probleme la fundașii centrali, dar care s-ar putea rezolva dacă ar ajunge și Chiricheș în cele din urmă. Vlad poate juca fără probleme la valoarea pe care o are. Per total, echipa este mult mai echilibrată decât în sezonul trecut. Mă gândesc și că i se va mai da mai multă încredere lui Pantea, că va juca titular și va ajuta mult ofensiva. Eu, în locul lui Gigi, aș fi făcut un efort și l-aș fi luat și pe Borza de la Farul. Nu cred că ar fi costat mai mult decât Florinel Coman, spre exemplu, care e topul transferurilor interne all-time. Oricum, după mult timp, Gigi Becali a făcut o campanie de transferuri inteligentă. Nu a mai transferat cu hei-rup, la grămadă, doi-trei pe post. Îl felicit!”Ilie Dumitrescu

Rapid: Oala cu presiune centenară

  • Giuleștenii au redefinit secolul de existență pentru a-și da un sens luptei la titlu în sezonul 2022/2023

  • Provocarea este imensă pe Bergodi și pe jucători, după ce șefii și-au respectat promisiunile în mercato

A fost sărbătoare, artificii, show, tot ce și-a dorit fanul giuleștean. Așa a arătat ziua și seara de 25 iunie, când s-au aniversat cu mare fast cei 100 de ani de la înființarea Rapidului. „Am omagiat trecutul, de mâine trecem la treabă”, anunța, fără echivoc, patronul Dan Șucu în „ziua de grație”. Și chiar s-a trecut la treabă. Echipa a plecat într-un stagiu de cinci stele în Slovacia, la Samorin, pregătind sezonul în care fanii nu mai vor să ierte nimic. Giuleștiul așteaptă să se implice serios în lupta la titlu. Chiar să-l ia! Este și motivul pentru care au „rescris” istoria și ne anunță că „abia acum” au intrat în anul Centenarului!

Nu e bine să fii antrenor la Rapid când „Șumi” nu are echipă😊

Șefii consideră că și-au făcut treaba și au întărit echipa. Deși e clar că mai e loc de îmbunătățiri. S-a anunțat un buget de transferuri de 3 milioane de euro! Deocamdată nu a fost „ras” în totalitate, tocmai pentru că au rămas ținte neatinse. Exemplul Drăguș, mutarea în jurul milionului de euro!

Dar lovitura neașteptată a venit cu doar o săptămână înaintea sezonului. Adi Mutu a primit o ofertă de la Neftchi Baku, i-a dat curs și Rapidul s-a trezit fără antrenor. Dan Șucu l-a ales pe Cristiano Bergodi, cum a anunțat FANATIK în exclusivitate, în ciuda unei presiuni uriașe exercitate din exterior pentru numirea lui Șumudică. Așa că nu e deloc bine să fii în pielea italianului în viitorul apropiat. Mai ales atunci când „Șumi” e liber de contract!

Media FANATIK: 3,66 (note de la 1 la 5 la cele șase capitole analizate, apoi s-a realizat media echipei)

Buget – 3

Rapidul este într-o creștere evidentă din toate punctele de vedere. Inclusiv în ceea ce privește bugetul, odată cu venirea lui Dan Șucu. Acesta este acum acționar majoritar, după ce vara trecută i se alăturase lui Victor Angelescu. Lucrurile merg în sus. Bugetul anterior de 7 milioane de euro a fost mărit spre 10 milioane, dintre care 3 milioane de euro au fost anunțate doar pentru campania de transferuri. Șucu și-a făcut calculele, își respectă promisiunile, continuând trendul financiar.

Antrenor – 3

Venit la Rapid într-un moment delicat, cu doar 5 zile înainte de începerea sezonului, Cristiano Bergodi are de înfruntat o presiune uriașă, atât din partea conducerii, cât și a suporterilor. Este la al treilea mandat la Rapid, cu care a câștigat Supercupa în 2007. Deși a luat 3 trofee cu Sepsi, italianul are ca minus în CV lipsa performanțelor majore cu „granzii” FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova.

Lot – 4

Șefii Rapidului au făcut eforturi să întărească lotul față de sezonul anterior. Și se poate spune că aproape au reușit. Este vorba în principal de calitate, actualul vestiar vișiniu fiind mai puternic decât cel care a terminat campionatul.

Transferuri – 3

Cu banii puși la dispoziție de Șucu și de Angelescu, președintele Daniel Niculae s-a mișcat bine în mercato. Trei dintre transferuri sunt într-adevăr bune și foarte bune: Iulian Cristea de la FCSB, Braun de la CFR Cluj și Borja Valle de la Cartagena. Despre Cîrjan nu putem discuta, pentru că nu a fost văzut jucând la seniori. Un minus trebuie trecut momentan la atacanți, acolo unde nu s-a izbutit aducerea unei dubluri pentru Dugandzic.

Suporteri – 5

Peluza condusă de Liviu Ungurean este forța Rapidului mai ales pe teren propriu. E greu să scoți punct(e) în Giulești, lumea fotbalului considerând suporterii giuleșteni ca fiind cei mai fanatici din România.

Influență – 4

Rapid face parte din categoria echipelor din SuperLiga care au „cuvânt” important de spus în ceea ce privește arbitrajul. Exemple evidente în precedentul sezon: victoriile de acasă cu CFR Cluj în sezonul regulat și cu FCSB în play-off. Oricum, conducerea e foarte discretă în a comenta prestațiile „fluierașilor”, chiar și când Rapid e ciupită în teren. Chestie de strategie!

Primul 11: Moldovan (2) – Braun (0,8), Săpunaru (0,3), Cristea (1), Junior Morais (0,25) – Kait (0,8), Albu (1) – Cîrjan (0,25), Papeau (0,35), Borja Valle (0,5) – Dugandzic (2,5)

* cotele jucătorilor, în paranteze, în milioane de euro

  • 17,97 de milioane de euro este cotația pe transfermarkt a Rapidului
  • 5 este locul pe care a terminat Rapid sezonul 2022/2023

Părerea specialistului Ilie Dumitrescu: „Rapid a luat jucători buni, de la FCSB, de la CFR. E o construcție perfect sănătoasă”

„Rapidul mi se pare o construcție perfect sănătoasă, mai ales de când a venit Dan Șucu alături de Victor Angelescu. S-a mișcat bine spre foarte bine în perioada de transferuri. A luat doi jucători de la FCSB, pe Cristea și pe Oaidă, primul va fi probabil titular. I-a adus pe Braun de la CFR Cluj, pe Borja Valle, pe Cârjan. Sunt puțin surprins că s-a jucat în meciurile amicale cu trei fundași centrali. E posibil să pregătească o schimbare de sistem. Oamenii care au fost aduși trebuie să se plieze la sistemul pe care-l joacă. Dacă și Bergodi va juca sistem cu 3 stoperi, vom avea Braun pe dreapta și Junior Morais la stânga. Asta înseamnă că iese Onea dintre titularii de anul trecut. Apoi mai e problema jucătorului sub 21 de ani. Înțeleg că va fi Cîrjan, care are o clauză în contractul de împrumut de la Arsenal să aibă un anumit număr de meciuri. Rapid a luat jucători buni vara asta, poate avea nevoie de încă un atacant. S-a încercat cu Drăguș, pentru că Dugandzic e singur în față, dar nu le-a ieșit. Mai e însă timp, mai ales că mai e mercato până la începutul lunii septembrie. Rapid va arăta cu siguranță mai bine și va pune presiune pe podium”Ilie Dumitrescu

Farul: Geniul lui Hagi și restul lumii

  • După ce a câștigat campionatul cu Viitorul în 2017 și cu Farul în 2023, Gică încearcă, în premieră, să-și păstreze coroana

  • Mizează pe omogenitate, dar puzzle-ul se poate dărâma oricând dacă apar oferte de transfer pentru noile perle

Gică Hagi a izbutit cu Farul ceea ce poate doar el și câțiva oameni din jurul său au crezut. A câștigat titlul la al doilea sezon după fuziunea cu brandul Dobrogei. Și nu a câștigat oricum, ci dominând de la cap la coadă SuperLiga. Demonstrația de forță s-a încununat cu revenirea de senzație din finala de titlu cu FCSB, în penultima etapă a play-off-ului. Conduși cu 0-2 după mai puțin de jumătate de oră, pe propriul teren, Hagi și echipa sa au întors soarta la 3-2, punând la pământ FCSB, adversara din cursa de titlu.

Doar „ochiul” șefului face diferența. Banii sunt la… adversari!

Ce va urma pentru Farul și pentru Hagi în sezonul care stă să înceapă? Va reuși „minunea” de a-și păstra titlul? Va izbuti să performeze și în Europa? Răspunsuri dificile. Totul va sta iar în inspirația și în „ochiul” managerului care face totul. Pentru că Hagi nu are buget de transferuri, pentru că Hagi trebuie să facă să plesnească biciul cu propria genialitate.

A făcut transferuri așa cum ne-a obișnuit. Jucători pe care poate nu dăm doi bani, dar pe care Hagi îi vede fotbaliști. Contează însă foarte mult să nu piardă piese de bază. Pentru că sigur va pierde dacă vin ofertele cu multe zerouri. Pentru că Hagi trebuie să vândă ca să trăiască. Pentru că ăsta a fost și este destinul lui Hagi. Vorba lui Ilie: „Vede ce nimeni nu vede!”.

Media FANATIK: 3,00 (note de la 1 la 5 la cele șase capitole analizate, apoi s-a realizat media echipei)

Buget – 2

Deși a reușit să câștige titlul, recidivând după surpriza din 2017, Gică Hagi nu are parte la Farul de bugetul pe care-l merită. Omul care face totul acolo spera ca lucrurile să se schimbe urmare a asocierii, din vara lui 2021, dintre Viitorul și brandul Farul. Nu s-au modificat prea multe. Chiar dacă este campioană, Farul are cel mai mic buget dintre formațiile ce se bat la titlu!

Antrenor – 5

Nu e nevoie de prea multe cuvinte despre Hagi. A demonstrat singur de ani de zile de ce este în stare. În acest moment, Hagi este cel mai bun antrenor din SuperLiga. Era la bătaie cu Dan Petrescu, dar acesta și-a învins frustrările fugind în Coreea de Sud. Hagi pornește noul sezon din postura campionului en-titre, cu acel decalog pe care l-a dezvăluit FANATIK și în care Gică spune că „mâine trebuie să fii mai bun ca azi!” Deci?

Lot – 3

Numeric, Farul stă super-bine. Valoric, Hagi a reușit să facă unele implanturi, dar tot jucători care nu prea au confirmat în alte părți sau chiar au retrogradat! Este geniul lui Hagi de a salva cariere și a-și aduce soldați utili pentru propriul proiect. Lotul pare ceva mai bun decât cel cu care s-a adus bucuria, în luna mai, la malul mării.

Transferuri – 3

Pe mulți îi surprinde campania de mercato a campioanei en-titre. Este, totuși, în ADN-ul lui Hagi să facă astfel de mutări din două motive: are ochi, dar nu are bani de transferuri! Astfel au ajuns la Ovidiu în vara asta nume ca Benchaib, Dussaut, Bassong, Carnat, Vână, Fabio Vianna, Rivaldinho. Vestea bună este că se poate baza pe Mazilu, semnat de Brighton, până în ianuarie 2024.

Suporteri – 2

„Legione Marina” a venit lângă proiectul „Regelui”. Se simte o emulație odată cu mutarea fanilor echipei tradiționale a Constanței în peluza de la Ovidiu – o spune și Hagi -, dar parcă nu este acel „val” care să te ducă spre victorii. Să căutăm explicația doar în lipsa unui stadion a cărui construcție se așteaptă. Pentru că abia s-a dărâmat cel vechi de câteva zile!

Influență – 3

Cea mai mare „influență” pe care campioana o poate avea în fața arbitrilor este numele lui Hagi. E foarte greu, aproape imposibil, să-l „furi” pe Hagi! Gică e un taifun permanent în timpul meciurilor, punând presiune constantă pe toți, de la proprii jucători la oamenii cu deciziile.

Primul 11: Aioani (1,8) – Kiki (1,2), Larie (0,5), Artean (1,2), Borza (1) – Băluță (2,8), Nedelcu (0,9), Grameni (2) – Mazilu (1,3), Alibec (1), Sali (0,7).

* cotele jucătorilor, în paranteze, în milioane de euro

  • 21,63 milioane de euro este cotația pe transfermarkt a Farului
  • 1 este locul pe care a terminat Farul sezonul 2022/2023

Părerea specialistului Ilie Dumitrescu: „Hagi e special! Vede la jucători ceva, peste trei străzi sau patru blocuri… Noi nu vedem!”

„Îmi doresc ca Farul anul acesta să schimbe cât mai puțini jucători din primul 11. Sau, hai să zic, din primul 13. Pentru că s-a închegat un grup foarte bun. Nu știu ce se va întâmpla cu Băluță, cu Mazilu, cu Borza. Ar fi ideal pentru Hagi să-i transfere pe puști, pe Mazilu, pe Borza și noile echipe să-i lase să joace la Farul! Hagi s-a mișcat pe piața transferurilor, dar, neavând un buget foarte mare, aduce tot jucători pe care-i cunoaște sau care sunt liberi. O să dureze ceva timp ca noii veniți să ajungă la un ritm și la un tonus al competiției. Lui Sali, din ce am înțeles, i se va da drumul să joace, adică va fi titular! Rivaldinho e un back-up la Louis Munteanu. Apoi acest Benchaib, de care mi-a zis Gică, dar eu nu îl remarcasem la Mioveni. Tot ce aduce Hagi îi este util. Gică e special, e genial! Vede peste trei străzi sau peste patru blocuri ceea ce noi nu vedem. El vede în viitor, știe că un jucător îi va fi util propriului sistem după ce-l aduce la nivelul dorit de el. Hagi are deja pregătite soluții pentru plecările lui Borza sau Mazilu, anume Vianna, Bassong, Sali… Dacă rămâne pe structura actuală, Farul se bate iar la titlu”Ilie Dumitrescu

Universitatea Craiova: Eterna terra orgogliosa

  • Oltenii sunt printre campionii obiectivelor ratate din ultimele sezoane. Titlul n-a mai ajuns în Bănie din 1991

  • Revenirea idolului Mitriță alimentează speranțe mai mari decât rezultatele din ultimii ani ai „albaștrilor”

Nu se schimbă prea mult avancronicile sezoanelor pentru Universitatea Craiova. Scriam vara trecută despre „Cenușăreasa” care în toamnă e mare favorită la titlu – de ce nu chiar principala! -, pentru ca pe final de an calendaristic situația să „ia apă”. Să se discute în decembrie despre prinderea play-off-ului, despre Cupă, despre atingerea măcar a obiectivului european.

Nici acum lucrurile nu par esențial modificate. Există o schimbare față de sezonul anterior: retragerea din funcția de președinte și din fotbal a lui Sorin Cârțu, omul care a adus Băniei ultimul titlu. Undeva, hăt departe, acum 34 de ani!

Neagoe își joacă șansa de a intra în istorie

Două motive de încredere au fanii olteni, printre cei mai orgolioși din fotbalul românesc. Dar să nu uităm că acest orgoliu, această mândrie vin la pachet cu o aroganță specifică zonei, neacoperită însă de rezultate. Mai ales că la Craiova se trăiește și acum în multe situații din performanțele Craiovei Maxima!

Revenirea lui Alex Mitriță în bătătura proprie, anunțată în exclusivitate de FANATIK, a creat o emulație foarte mare. A fost primit cum nu se aștepta, ca un rege care s-a întors să-și conducă regatul. Suporterii chiar cred că „Piticul” poate trage echipa spre titlu. „Dragostea de acasă nu face cât toate milioanele arabilor”. Au fost cuvintele care au declarat isteria. Apoi e încrederea fanilor în Neagoe. Un antrenor de-al casei, cu un joc spectaculos și cu un orgoliu cât Oltenia. „Titlul sau plec!” Cu acest slogan pleacă „Geană” la drum. Are ocazia să scrie istorie albastră.

Media FANATIK: 3,00 (note de la 1 la 5 la cele șase capitole analizate, apoi s-a realizat media echipei)

Buget – 4

Mihai Rotaru a fost mereu în primii 3 patroni din România în privința bugetului. Se poate spune că s-a creat în ultimii ani acel „Big 3” din prima ligă care s-a bătut la titlu din punct de vedere al bugetelor. CFR, FCSB, Craiova, ordine aleatorie. Și în noul sezon Rotaru ține „la tăvăleală”, fiind anunțat un buget de peste 10 milioane de euro! Este ambiția omului de afaceri de a reuși ce și-a propus de când a venit patron în Bănie: titlul de campion!

Antrenor – 3

Eugen Neagoe este un tehnician pe placul fanilor olteni, dar și al șefilor de la Craiova. A venit pe parcursul sezonul anterior, a semnat până în 2024 și a anunțat că el se gândește doar la titlu. A ratat însă cupele europene (o bilă neagră!), dar pare hotărât să dea lovitura acum. „Geană” trebuie să demonstreze la 56 de ani că poate face performanță și la formațiile cu pretenții, acolo unde presiunea sparge „oala”. Minusul său: îi lipsesc trofeele din CV!

Lot – 4

Echipa atât de cocoloșită de patronul Mihai Rotaru chiar are valoare. Craiova arată foarte bine de la mijloc în sus, mai ales după revenirea acasă a căpitanului Alex Mitriță. Trebuie doar ca Neagoe să găsească formulele ideale de joc, dar și acea cheiță care să învârtă ambiția jucătorilor săi, aplecați mai mult spre un „dolce far niente” de-al casei.

Transferuri – 2

Este capitolul la care oltenii au suferit în această perioadă de pregătire. L-au adus într-adevăr pe Mitriță, sătul de banii arabilor și ai americanilor, dar în rest încă „se caută”. Mai e nevoie de un fundaș central și de un mijlocaș „tip Cicâldău”, dar par greu de găsit.

Suporteri – 3

Nu sunt nici cei mai fanatici suporteri din fotbalul românesc, dar nici „cetățeni”. Galeria Universității arde repede, dar uneori nu pune destulă presiune pe echipa adversă. Dacă ne referim însă la media de spectatori, Craiova a stat bine (și) în ultimul sezon, fiind pe poziția a doua după FCSB.

Influență – 2

Universitatea Craiova a fost surprinsă mai mult în „ofsaid” în ceea ce privește arbitrajul. E în dezavantaj per total, iar din sezonul acesta a mai pierdut și o „voce” importantă care apăra clubul. Sorin Cârțu.

Primul 11: L. Popescu (0,7) – Vlădoiu (0,6), Zajkov (0,75), Badelj (0,25), Bancu (1,3) – Al. Crețu (0,85), Screciu (1,2) – Ivan (2,5), Baiaram (0,85), Mitriță (2,5) – Koljic (1)

* cotele jucătorilor, în paranteze, în milioane de euro

  • 18,96 milioane de euro este cotația pe transfermarkt a Craiovei
  • 4 este locul pe care a terminat Universitatea Craiova sezonul 2022/2023

Părerea specialistului Ilie Dumitrescu: „Mitriță este cel mai bun transfer pe fază ofensivă vara asta din SuperLiga”

„Mie mi-a plăcut transferul lui Mitriță la Craiova. Mitriță este cel mai bun transfer pe fază ofensivă din această vară în SuperLiga. El e în mediul lui, acasă, e exact ceea ce-i trebuie ca să aducă plusul acela în atac. Apoi ai Ivan, ai Koljic, ai Markovic, ai Baiaram, ai Câmpanu, ai Roguljic… Uauu! Să vedem cum joacă Neagoe cu ei. Din ce am înțeles eu, dacă-l aduceau pe Băluță care a ajuns la FCSB ar fi jucat 4-1-4-1. Așa, probabil 4-2-3-1, cu Screciu și Crețu în fața apărării. Durerile de cap pentru Neagoe încep la alegerea oamenilor din față. Totuși, văd slăbiciuni la nivelul fundașilor centrali. Trebuie să acopere plecările lui Găman și Mitrea din acea zonă. Ei în momentul ăsta stau în Zajlkov, Silva și puștiul acela Badelj. Pare puțin. Sunt de asemenea curios dacă Bancu îi ia locul lui Ndong sau va juca mai avansat. Eu nu l-aș scoate pe Ndong din primul 11, și-a câștigat locul prin prestațiile din primăvară când a lipsit Bancu. Sunt convins că oltenii vor fi în luptă la titlu. Mult mai apăsat decât în sezonul trecut”Ilie Dumitrescu

CFR Cluj: Campioana din Gruia s-a făcut mică

  • CFR Cluj traversează cea mai delicată perioadă de când Neluțu Varga a venit la club în 2017

  • Odată terminată „era Dan Petrescu”, strategia clubului s-a schimbat radical în plan financiar

Ratarea ocaziei de a egala recordul all-time al Chinezului și al Stelei, al 6-lea titlu consecutiv, i-a făcut pe cei de la CFR Cluj să schimbe strategia. Patronul Neluțu Varga a decis că e momentul să vadă ce rezultate se obțin dacă nu mai pompează non-stop milioane.

Iar pentru asta era inevitabilă plecarea antrenorului Dan Petrescu, omul-trofeu, care a contribuit, uneori decisiv alteori nu, la toate cele 5 titluri consecutive din 2018 până vara trecută, în 2022. Petrescu nu era dispus să accepte diminuări de buget și de vestiar, astfel că și-a mutat pretențiile la sud-coreenii de la Jeonbuk Hyundai.

Mandorlini trebuie să facă o mașină „italiană” de top

Petrescu nu a plecat singur la capătul lumii. L-a luat cu el, pentru 2 milioane de euro, și pe Nana Boateng, poate cel mai bun închizător din SuperLiga. Ghanezul nu este însă singura piesă grea care părăsește Gruia. Scuffet merge în Serie A la Cagliari, și după el vor urma și alții aproape sigur: Yeboah, Krasniqi, de ce nu Burcă.

În aceste condiții, noului sosit pe banca tehnică, italianul Andrea Mandorlini, îi revine o misiune specială. Să facă o „mașină italiană” de top din piese second-hand, unele aduse chiar de el din ligile inferioare de acasă. Nu e deloc simplu. Campioana din Gruia s-a făcut mică față de anii trecuți! Se vorbește de titlu acolo, dar probabil este obișnuința a ceea ce a fost, nu a realității de azi.

Media FANATIK: 2,66 (note de la 1 la 5 la cele șase capitole analizate, apoi s-a realizat media echipei)

Buget – 3

Este primul sezon de când Neluțu Varga a preluat CFR Cluj în care patronul a făcut un pas în spate în ceea ce privește bugetul echipei. Vara trecută pe vremea asta vorbeam de circa 16 milioane de euro, un buget aproape cât FCSB și Craiova la un loc! Ratarea titlului l-a făcut pe Varga să fie mult mai atent cu banii. S-a stabilit o limită salarială undeva la 15.000 de euro lunar, au plecat cohorte de jucători pe care Petrescu-i cerea ca să aibă cu cine vorbi pe bancă, s-au făcut reduceri. CFR nu mai e „tancul” care te călca fără să ai cum reacționa.

Antrenor – 4

Revenirea lui Andrea Mandorlini la CFR Cluj este cel mai bun „transfer” pe care Varga l-a realizat în această vară. „CFR a intrat în era italiană”, anunța patronul pentru FANATIK, care a dezvăluit în exclusivitate numele urmașului lui Dan Petrescu. Mandorlini este un tehnician apreciat în Peninsulă, dar care a avut super-rezultate doar la CFR. Cupa și titlul din 2010 cu ardelenii sunt singurele trofee din CV-ul antrenorului care face 63 de ani pe 17 iulie. A venit „acasă”!

Lot – 3

Nici în sezonul anterior, nici în cel care stă să înceapă, CFR Cluj nu mai rupe gura târgului cu vestiarul. E slăbit și valoric, și numeric. Totul va depinde de cum va izbuti italianul să scoată maximum dintr-un lot spoliat.

Transferuri – 2

Este mult mai aglomerată rubrica plecărilor decât a venirilor din această vară. Aproape niciun „nume” adus, prioritatea fiind valorificarea jucătorilor cu potențial de export, gen Scuffet, Yeboah sau Petrila. Varga vrea să mai și recupereze din milioanele de euro băgate în club și prin vânzări de jucători, nu doar din bonusuri UEFA. Mai ales că nici drumul european nu se vede prea departe. Ghinion la tragere: debut cu Adana Demir, a patra echipă a Turciei după tripleta de la Istanbul!

Suporteri – 1

Deși s-au cucerit 5 titluri consecutive, CFR nu a izbutit să devină o formație cu un bazin mai mare de fani. Iar faptul că „U” s-a întors și s-a menținut în prima ligă a fost o nouă lovitură „din interior”.

Influență – 3

Încă un motiv pentru care CFR a ratat titlul în sezonul anterior a fost și modul în care a fost tratată de arbitri. Din formația care era percepută cu trecere la „fluierași”, CFR a fost una dintre victimele preferate ale arbitrilor. Mai ales în meciurile decisive. De aici și istericalele lui Petrescu și amenințările cu retragerea ale patronului. Lucrurile nu par a suferi modificări în viitorul apropiat.

Primul 11: Hindrich (0,3) – Manea (3,5), Yuri (1,8), Burcă (3,7), Camora (0,65) – Cvek (1), Muhar (1,2) – Deac (0,5), Jefte (1), Krasniqi (1,4) – Janga (0,9).

* cotele jucătorilor, în paranteze, în milioane de euro

  • 25,90 milioane de euro este cotația pe transfermarkt a celor de la CFR cluj
  • 3 este locul pe care a terminat CFR Cluj sezonul 2022/2023

Părerea specialistului Ilie Dumitrescu: „Neluțu Varga a trecut la o altă abordare financiară. E cel mai discret an al celor de la CFR”

„După 6-7 ani, CFR Cluj nu mai este deloc în prim-planul mutărilor din mercato. Nu mișcă în ideea de a se întări și, mai mult decât atât, pleacă jucători! Au pierdut oameni importanți. Au plecat Braun, Kolinger, Bordeianu, printre alții, se pregătește și Scuffet din ce citesc în FANATIK. S-a dus și Boateng la Petrescu, deci sunt destul de multe pierderi. Chiar nu știu care sunt obiectivele CFR-ului, nu pot să-mi dau seama. Este cel mai discret an al lor după sezoanele în care au luat titlul non-stop. S-au restartat financiar, au mai echilibrat bugetul. Patronul Nelu Varga, despre care nu se poate spune că nu a băgat milioane de euro de când a venit la club, a trecut la o altă abordare. Probabil vrea să vadă ce rezultate va avea CFR dacă strânge puțin cureaua și e mai atent cu banii investiți. Nu cred că CFR se poate bate la titlu în noul campionat cu datele pe care le avem acum”Ilie Dumitrescu

ADVERTISEMENT