Cristina Neagu

Cristina Neagu este cea mai bună jucătoare de handbal din lume. Aceasta s-a născut în București, pe data de 26 august 1988.

Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă din lume

Cristina Neagu s-a remarcat încă din copilărie ca un bun sportiv. Ea a fost descoperită întâmplător de antrenoarea Maria Covaci. Neagu a ajuns să joace pentru echipa de junioare a României și în 2005 a fost desemnată ”cea mai valoroasă jucătoare a lumii”. Neagu este singura handbalistă din lume care a fost premiată cu titlul de Cea mai bună handbalistă IHF a anului de trei ori.

Cariera jucătoarei de handbal Cristina Neagu

Primul club profesionist care a remarcat-o a fost Rulmentul Brașov, în 2006, pe când Neagu avea doar 18 ani. Jucătoarea a devenit rapid componenta de bază a echipei „Rulmentul”, fiind declarată sportiva anului în Brașov. În primul ei sezon la Oltchim Vâlcea, în 2009, a ajuns să joace în finala Ligii Campionilor EHF. În timp ce juca pentru Oltchim, antrenoarea Anja Anderesen a observat că Neagu avea dureri la umărul drept, așa că i-a indicat repaos și o vizită medicală. Ion Țiriac i-a recomandat un specialist din New York, un medic care o operase și pe Maria Sharapova, iar aceasta a decis să se opereze. Operația, dar și o accidentare gravă, ruptură de ligamente încrucișate, au ținut-o pe Cristina Neagu departe de terenul de handbal o perioadă îndelungată.
În 2013, cea mai bună handbalistă din lume a semnat cu echipa Budućnost, din Muntenegru. Alături de această echipă, Cristina Neagu a câștigat Liga Campionilor la Handbal în sezonul 2014 – 2015. Din 2017, Cristina Neagu joacă pentru CSM București.

Cristina Neagu are două surori și a avut o relație cu fostul fotbalist Dacian Vizitiu

Cristina Neagu a crescut în cartierul Ghencea alături de familia sa, Vasilica și Constantin Neagu părinții ei și cele două surori, Ioana și Andreea.
Supranumită Messi al handbalului, Cristina Neagu a avut o singură relație mediatizată. Iubitul ei a fost un fotbalist din Liga 2, Dacian Vizitiu, și cei doi au fost împreună 4 ani. Cristina este Cetățean de Onoare a Bucureștiului din 2017.

ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
Ultimul Campionat Mondial din cariera Cristinei Neagu Starul Romaniei risca sa nu evolueze deloc Nu stiu daca voi putea juca

Ultimul Campionat Mondial din cariera Cristinei Neagu! Starul României riscă să nu evolueze deloc: “Nu ştiu dacă voi putea juca!”

Cutia de 45 de milioane de euro Arena spectaculoasa in care Romania va juca la Mondialul de handbal feminin

“Cutia” de 45 de milioane de euro! Arena spectaculoasă în care România va juca la Mondialul de handbal feminin

Starurile care lipsesc de la CM de handbal feminin 2023 Ce au scris francezii despre Cristina Neagu

Starurile care lipsesc de la CM de handbal feminin 2023. Ce au scris francezii despre Cristina Neagu

Antrenamentul Romaniei din sala din Herning intrerupt de o alarma de incendiu Cristina Neagu sa antrenat separat Foto si video exclusiv

Antrenamentul României din sala din Herning, întrerupt de o alarmă de incendiu! Cristina Neagu s-a antrenat separat. Foto şi video exclusiv

Florentin Pera interviu cu cartile pe fata inainte de CM de handbal Este un turneu crucial pentru sportul romanesc Care este situatia lui Neagu Exclusiv

Florentin Pera, interviu cu cărţile pe faţă înainte de CM de handbal: “Este un turneu crucial pentru sportul românesc!”. Care este situaţia lui Neagu. Exclusiv

Nationala Romaniei a ajuns in Danemarca Socul pe care lau avut tricolorele la aeroport Foto si video exclusiv

Naţionala României a ajuns în Danemarca! Şocul pe care l-au avut “tricolorele” la aeroport. Foto şi video exclusiv

Cristina Neagu a facut infiltratii pentru a putea juca la Mondialul de handbal Scenariul negru de care se teme stafful Romaniei Exclusiv

Cristina Neagu a făcut infiltraţii pentru a putea juca la Mondialul de handbal! Scenariul negru de care se teme staff-ul României. Exclusiv

Cristina Neagu in pericol sa rateze CM de handbal feminin Starul Romaniei nu va juca in meciurile din grupa Exclusiv

Cristina Neagu, în pericol să rateze CM de handbal feminin! Starul României nu va juca în meciurile din grupă. Exclusiv

Ultimatum pentru Adi Vasile Final Four sau pleaca de la CSM Bucuresti

Ultimatum pentru Adi Vasile: Final Four sau pleacă de la CSM București!

CSM Bucuresti sezon cenusiu in Champions League Tigroaicele tremura in grupa A

CSM Bucureşti, sezon cenuşiu în Champions League! “Tigroaicele” tremură în grupa A

Reactii dupa ce Cristina Neagu sia prelungit contractul cu CSM Bucuresti Nu prinde in alta parte salariul asta

Reacţii după ce Cristina Neagu şi-a prelungit contractul cu CSM Bucureşti: “Nu prinde în altă parte salariul ăsta”

Cristina Neagu a semnat prelungirea cu CSM Bucuresti Ce salariu va avea Exclusiv

Cristina Neagu a semnat prelungirea cu CSM Bucureşti! Ce salariu va avea. Exclusiv

Sorina Grozav raspuns dur pentru vedeta Cristina Neagu Nu mi se pare normal

Sorina Grozav, răspuns dur pentru vedeta Cristina Neagu. ”Nu mi se pare normal”

Grecia  Romania 2032 in preliminariile EHF Euro 2024 de handbal feminin Inca o victorie la scor pentru tricolore

Grecia – România 20-32, în preliminariile EHF Euro 2024 de handbal feminin. Încă o victorie la scor pentru “tricolore”

Praful se alege de tot Veti vedea Scenariu apocaliptic pentru fotbalul nostru

„Praful se alege de tot. Veți vedea”. Scenariu apocaliptic pentru fotbalul nostru

O pierdem pe Neagu Efect devastator al noilor impozite din sportul romanesc

„O pierdem pe Neagu!” Efect devastator al noilor impozite din sportul românesc

Cristina Neagu amendata de EHF Declaratiile facute in Champions League o costa pe handbalista

Cristina Neagu, amendată de EHF! Declarațiile făcute în Champions League o costă pe handbalistă

Cum ajunge nationala Romaniei de handbal feminin la JO Misiune dificila la CM

Cum ajunge naţionala României de handbal feminin la JO! Misiune dificilă la CM

Romania in grupa mortii Cu Danemarca si Serbia la CM de handbal feminin

România, în grupa morţii! Cu Danemarca şi Serbia la CM de handbal feminin

O noua performanta magica Cristina Neagu cel mai bun inter stanga al sezonului 20222023

O nouă performanță magică! Cristina Neagu, cel mai bun inter stânga al sezonului 2022/2023

Cristina Neagu a facut scandal dupa meciul pierdut cu Esbjerg In repriza a doua a fost furt pe fata Video

Cristina Neagu a făcut scandal după meciul pierdut cu Esbjerg: „În repriza a doua a fost furt pe față”. Video

Jucatorii FCSB in tribune la Polivalenta pentru Cristina Neagu si CSM Bucuresti Nu au lipsit Mihai Stoica Elias Charalambous si stafful sau Foto

Jucătorii FCSB, în tribune la Polivalentă pentru Cristina Neagu și CSM București. Nu au lipsit Mihai Stoica, Elias Charalambous și staff-ul său. Foto

Cristina Neagu o cariera speciala Messi din handbal borna istorica in Liga Campionilor si la un pas de calificarea in Final Four

Cristina Neagu, o carieră specială! „Messi din handbal”, bornă istorică în Liga Campionilor şi la un pas de calificarea în Final Four

Cum ajunge nationala Romaniei de handbal feminin la Jocurile Olimpice de la Paris Sansa uriasa de care pot profita tricolorele

Cum ajunge naționala României de handbal feminin la Jocurile Olimpice de la Paris! Șansa uriașă de care pot profita “tricolorele”

Portugalia  Romania 2428 in returul barajului pentru Campionatul Mondial de handbal feminin Tricolorele calificare enfanfare

Portugalia – România 24-28, în returul barajului pentru Campionatul Mondial de handbal feminin! “Tricolorele”, calificare en-fanfare

Romania formalitate de indeplinit pentru calificarea la CM de handbal feminin Tricolorele favorite sa castige si returul cu Portugalia Foto

România, formalitate de îndeplinit pentru calificarea la CM de handbal feminin! “Tricolorele”, favorite să câştige şi returul cu Portugalia. Foto

Lotul Romaniei de handbal feminin pentru meciurile de baraj cu Portugalia Surprizele lui Florentin Pera

Lotul României de handbal feminin pentru meciurile de baraj cu Portugalia! Surprizele lui Florentin Pera

Fanatik a analizat filmarea cu care galeria Rapidului o incrimineaza pe Cristina Neagu Ii injura sau nu handbalista pe fanii giulesteni

Fanatik a analizat filmarea cu care galeria Rapidului o incriminează pe Cristina Neagu. Îi înjură sau nu handbalista pe fanii giuleșteni?

Exclusiv Peluza Rapidului dezvaluiri din scandalul cu Cristina Neagu Sa victimizat asta nu e luptatoare tigroaica asa cum se crede De azi e persona non grata pentru galeria Rapidului Video

Exclusiv. Peluza Rapidului, dezvăluiri din scandalul cu Cristina Neagu: „S-a victimizat, asta nu e luptătoare, tigroaică, așa cum se crede! De azi e persona non grata pentru galeria Rapidului”. Video

Kim Rasmussen prima reactie dupa ce a fost prezentat oficial la Rapid Nu pot face o mare revolutie Ce a spus despre fanii giulesteni Update

Kim Rasmussen, prima reacție după ce a fost prezentat oficial la Rapid: „Nu pot face o mare revoluție”. Ce a spus despre fanii giuleșteni. Update

Rapid amenda uriasa dupa ce suporterii au injurato pe Cristina Neagu la meciul din Cupa Romaniei cu CSM Bucuresti

Rapid, amendă uriașă după ce suporterii au înjurat-o pe Cristina Neagu la meciul din Cupa României cu CSM București

Motivul pentru care a fost injurata Cristina Neagu de fanii Rapidului Ii cunosc pe sefii galeriei dar mediul de turma se ia imediat Tampiti si descreierati Video exclusiv

Motivul pentru care a fost înjurată Cristina Neagu de fanii Rapidului: „Îi cunosc pe șefii galeriei, dar mediul de turmă se ia imediat. Tâmpiți și descreierați!” Video exclusiv

Exclusiv Adrian Mutu verdict transant in conflictul Cristina Neagu  galeria Rapidului Noi ramanem uniti Si asta face parte din sport Sunt lucruri psihologice Video

Exclusiv. Adrian Mutu, verdict tranșant în conflictul Cristina Neagu – galeria Rapidului. „Noi rămânem uniți! Și asta face parte din sport. Sunt lucruri psihologice” Video

CSM Bucuresti atac dur dupa ce Cristina Neagu a fost injurata de fanii Rapidului Aceasta galerie cunoscuta si foarte apreciata la nivel european a aruncat cu obiecte si lichide in teren

CSM București, atac dur după ce Cristina Neagu a fost înjurată de fanii Rapidului: „Această ‘galerie cunoscută și foarte apreciată la nivel european’ a aruncat cu obiecte și lichide în teren”

Robert Nita distrus de fanii giulesteni dupa declaratiile de la Fanatik SuperLiga Vanzatorule Esti Lutu de la Rapid Replica geniala a fostului fotbalist Video exclusiv

Robert Niță, distrus de fanii giuleșteni după declarațiile de la Fanatik SuperLiga. „Vânzătorule! Ești Luțu de la Rapid!” Replica genială a fostului fotbalist. Video exclusiv

Dezvaluire surprinzatoare despre Cristina Neagu in plin scandal cu fanii giulesteni Ea este crescuta la Rapid

Dezvăluire surprinzătoare despre Cristina Neagu, în plin scandal cu fanii giuleșteni: „Ea este crescută la Rapid!”

Un mare rapidist critica galeria giulesteana pentru conflictul cu Cristina Neagu O greseala care ii duce mult inapoi  Sau descalificat Video Exclusiv

Un mare rapidist critică galeria giuleșteană pentru conflictul cu Cristina Neagu: „O greșeală care îi duce mult înapoi!” / „S-au descalificat!”. Video Exclusiv

Cristina Neagu aplaudata la scena deschisa in Sala Polivalenta in startul meciului lui Dinamo din Liga Campionilor Cum a reactionat handbalista Video

Cristina Neagu, aplaudată la scenă deschisă în Sala Polivalentă, în startul meciului lui Dinamo din Liga Campionilor. Cum a reacționat handbalista. Video

Suporterii Rapidului taxati aspru dupa ce au injurato pe Cristina Neagu Ciuperca neagra se duce si in sala Reactia CSM Bucuresti E jenant si dureros

Suporterii Rapidului, taxați aspru după ce au înjurat-o pe Cristina Neagu: „Ciuperca neagră se duce și în sală”. Reacția CSM București: „E jenant și dureros”

Motivul halucinant pe care il invoca fanii Rapidului pentru injuriile adresate Cristinei Neagu Ea a inceput Reactia FRH

Motivul halucinant pe care îl invocă fanii Rapidului pentru injuriile adresate Cristinei Neagu: „Ea a început!”. Reacția FRH

Adi Vasile o apara pe Cristina Neagu in fata suporterilor rapidisti Pe mine sa ma injure cat vor

Adi Vasile o apără pe Cristina Neagu în fața suporterilor rapidiști: „Pe mine să mă înjure cât vor”

Revista Fanatik numar nou Exclusiv interviu premium cu Nicusor Bancu Cristina Neagu Messi din handbal Cheltuielile halucinante ale lui Gigi Becali Supliment gratuit Calendarul sportiv 2023

Revista Fanatik, număr nou! Exclusiv: interviu premium cu Nicușor Bancu. Cristina Neagu, Messi din handbal. Cheltuielile halucinante ale lui Gigi Becali. Supliment gratuit: Calendarul sportiv 2023!

Cristina Neagu Crina Pintea si alte nume grele lipsesc de la nationala Romaniei Handbalistele care au refuzat sa se vaccineze pentru Euro out din prima reprezentativa Exclusiv

Cristina Neagu, Crina Pintea şi alte nume grele lipsesc de la naţionala României! Handbalistele care au refuzat să se vaccineze pentru Euro, out din prima reprezentativă. Exclusiv

CSM Bucuresti  Rapid duel in sferturile Ligii Campionilor Tigroaicele isi pot alege adversara Toate calculele

CSM București – Rapid, duel în sferturile Ligii Campionilor? “Tigroaicele” își pot alege adversara. Toate calculele