Știrile zilei - pagina 19

FANATIK îți prezintă în timp real toate știrile zilei despre domeniile care te interesează. Acoperim pe tot parcursul zilei subiecte din toate sferele de interes, astfel că întotdeauna vei afla primul noutățile ce te privesc.

Redacția se ocupă de trei mari categorii de știri de ultimă oră. Vorbim în primul rând despre subiectele importante de actualitate pe care le abordăm zi de azi. Poți astfel să afli cele mai noi știri de interes imediat despre situația politică, socială sau economică din România. Tot în cadrul secțiunii de actualitate găsești și materiale exclusive care au la bază investigații jurnalistice și interviuri cu personalități din varii domenii. Poți fi sigur că știrile din categoria de actualitate sunt tratate echidistant, deoarece redacția FANATIK este independentă de oricare dintre partidele politice din România.

Toate știrile care te interesează: actualitate, life și sport, prezentate în timp real

Totodată, vei găsi aici o mulțime de știri mondene cu și despre cele mai importante vedete din țară, dar și de peste hotare. Știm că dorești să fii la curent cu ce se întâmplă în viața personalităților pe care le admiri, astfel că zi de zi suntem în căutare de noutăți pe care să ți le oferim cât ai clipi. Și în cazul departamentului Life, există oameni aflați în legătură directă cu o mulțime de vedete din România. Astfel, ai ocazia să citești pe FANATIK, în fiecare zi, materiale exclusive cu și despre artiștii tăi preferați.

Desigur, îți aducem în timp real și cele mai importante știri sportive. Dacă ești pasionat de fotbal, mai ales de cel intern, găsești aici o mulțime de noutăți despre meciurile care se desfășoară în ligile din cadrul LPF, declarații ale antrenorilor și transferuri ale jucătorilor. Jurnaliști cu vastă experiență în acest domeniu au acces la surse de încredere și oferă zi de zi exclusivități de calitate despre mișcările din fotbalul românesc. Acoperim însă și cele mai tari campionate din fotbalul internațional și nu numai, fiind atenți și la alte sporturi și sportivi români, fie că vorbim despre Simona Halep sau David Popovici.

Mai jos găsești toate știrile care apar pe FANATIK, fie că vorbim de actualitate, life sau sport.

ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
Acestea sunt obiectele care iti aduc noroc Lidia Fecioru spune ca trebuie sa le ai mereu in casa Iti asigura un loc in societate

Acestea sunt obiectele care îți aduc noroc. Lidia Fecioru spune că trebuie să le ai mereu în casă: “Îți asigură un loc în societate”

Stan Wawrinka raspuns prompt cand a fost intrebat de Simona Halep E bine ca a revenit Ce a spus elvetianul despre turneul in Romania

Stan Wawrinka, răspuns prompt când a fost întrebat de Simona Halep: „E bine că a revenit”. Ce a spus elvețianul despre turneul în România

Cele mai mari mituri si neadevaruri despre pisici De ce nu pot ateriza mereu in picioare cand cad

Cele mai mari mituri și neadevăruri despre pisici. De ce nu pot ateriza mereu în picioare când cad

Horia Constantinescu a demisionat oficial de la sefia ANPC si vrea sa fie primar Si pentru orasul nostru se poate face ceea ce trebuie

Horia Constantinescu a demisionat oficial de la șefia ANPC și vrea să fie primar: “Și pentru orașul nostru se poate face ceea ce trebuie”

Mesajul astrelor pentru zodii 16 aprilie 2024 Gemenii reiau legaturi mai vechi

Mesajul astrelor pentru zodii, 16 aprilie 2024. Gemenii reiau legături mai vechi

Bataie can filme la un meci de prima liga Jucatorii siau impartit pumni si picioare chiar pe teren Video uluitor

Bătaie ca-n filme la un meci de primă ligă! Jucătorii și-au împărțit pumni și picioare chiar pe teren. Video uluitor

Dezvaluirea dura a lui Jador despre Survivor Romania All Stars Imi pare rau ca mam dus cumva

Dezvăluirea dură a lui Jador despre Survivor România All Stars: “Îmi pare rău că m-am dus, cumva”

Programul lui Manchester City Arsenal si Liverpool in ultimele etape din Premier League Dueluri de foc pentru Mikel Arteta in timp ce cormoranii au 3 meciuri consecutive in deplasare

Programul lui Manchester City, Arsenal și Liverpool în ultimele etape din Premier League. Dueluri de foc pentru Mikel Arteta, în timp ce “cormoranii” au 3 meciuri consecutive în deplasare

Penalty uluitor ratat in La Liga I sa blocat piciorul in momentul executiei Video

Penalty uluitor ratat în La Liga. I s-a blocat piciorul în momentul execuției. Video

Concurenta de la Chefi la Cutite care sia spus povestea cu lacrimi in ochi A murit cu doua saptamani inainte sa nasc

Concurenta de la Chefi la Cuțite care și-a spus povestea cu lacrimi în ochi: “A murit cu două săptămâni înainte să nasc”

Schimbare drastica a vremii in Romania Furtuna Renata aduce ploi vijelii si racire accentuata

Schimbare drastică a vremii în România: Furtuna Renata aduce ploi, vijelii și răcire accentuată

O fosta angajata a lui Irinel Columbeanu uimita de traiul pe carel duce fostul afacerist Nu imi vine sa cred

O fostă angajată a lui Irinel Columbeanu, uimită de traiul pe care-l duce fostul afacerist: ”Nu îmi vine să cred”

Marcel Bolos despre ratingul de tara al Romaniei Semnalele pozitive de care avem nevoie La ce mai trebuie lucrat

Marcel Boloș, despre ratingul de țară al României. „Semnalele pozitive de care avem nevoie”. La ce mai trebuie lucrat

Fanii au luat cu asalt biletele la Corvinul  FC Voluntari in Cupa Romaniei Betano Cate tichete au vandut hunedorenii intro singura zi

Fanii au luat cu asalt biletele la Corvinul – FC Voluntari, în Cupa României Betano! Câte tichete au vândut hunedorenii într-o singură zi

Cristiano Bergodi scandal la conferinta de presa A turbat si sa certat cu jurnalistii cum na mai facuto niciodata dupa esecul Rapidului cu Sepsi 01

Cristiano Bergodi, scandal la conferința de presă! A ”turbat” și s-a certat cu jurnaliștii, cum n-a mai făcut-o niciodată, după eșecul Rapidului cu Sepsi, 0-1

Bogdan Baratky analiza dura dupa Rapid  Sepsi 01 Prea multi baieti de treaba prea putina fermitate 4 din 4

Bogdan Baratky, analiză dură după Rapid – Sepsi 0-1: „Prea mulți băieți de treabă, prea puțină fermitate: 4 din 4!”

Bernd Storck mesaj pentru Cristiano Bergodi dupa Rapid  Sepsi 01 Ii urez mult noroc Ce obiectiv a stabilit pentru elevii sai

Bernd Storck, mesaj pentru Cristiano Bergodi după Rapid – Sepsi 0-1: ”Îi urez mult noroc”. Ce obiectiv a stabilit pentru elevii săi

Premier League etapa 33 live video Chelsea show total cu Everton Palmer a marcat de 4 ori Cum arata clasamentul

Premier League, etapa 33 live video. Chelsea, show total cu Everton. Palmer a marcat de 4 ori. Cum arată clasamentul

Trei sfaturi pentru a elimina kilogramele in plus Carmen Bruma isi dezvaluie ponturile

Trei sfaturi pentru a elimina kilogramele în plus. Carmen Brumă își dezvăluie ponturile

Ramane Bergodi la Rapid si dupa infrangerea cu Sepsi Dan Sucu declaratie scurta la iesirea din stadion

Rămâne Bergodi la Rapid și după înfrângerea cu Sepsi? Dan Șucu, declarație scurtă la ieșirea din stadion

Jaguaru de la Insula de 1 milion dezvaluiri in lacrimi despre perioada in care a fost in coma 1 sanse de supravietuire

Jaguaru de la Insula de 1 milion, dezvăluiri în lacrimi despre perioada în care a fost în comă: “1% șanse de supraviețuire”

Informatii noi in cazul crimei din Dambovita Cum sa dat de gol turcul care a uciso pe Mirela

Informații noi în cazul crimei din Dâmbovița. Cum s-a dat de gol turcul care a ucis-o pe Mirela

Marcel Ciolacu mesaj pentru primarii din teritoriu Prioritatile Guvernului in dezvoltarea comunitatilor si eliminarii decalajelor

Marcel Ciolacu, mesaj pentru primarii din teritoriu. Prioritățile Guvernului în dezvoltarea comunităților și eliminării decalajelor

Dan Sucu imaginea deznadejdei dupa Rapid  Sepsi 01 A ramas incremenit in loja

Dan Șucu, imaginea deznădejdei după Rapid – Sepsi 0-1. A rămas încremenit în lojă

Cristiano Bergodi lea raspuns suporterilor Rapidului dupa ce acestia iau cerut demisia Sunt obisnuit

Cristiano Bergodi le-a răspuns suporterilor Rapidului, după ce aceștia i-au cerut demisia: „Sunt obișnuit”

De ce se rupe prima floare de la plantatia de ardei Trucul cunoscut de gradinarii cu experienta

De ce se rupe prima floare de la plantația de ardei. Trucul cunoscut de grădinarii cu experiență

Piedone ironii la adresa PSDPNL cu candidatul Cirstoiu Poate le da Dumnezeu mintea inapoi

Piedone, ironii la adresa PSD-PNL, cu candidatul Cîrstoiu. „Poate le dă Dumnezeu mintea înapoi”

Cum arata autorulota cu care Dana Rogoz si familia ei calatoresc de ani buni Are doua paturi si zona de luat masa

Cum arată autorulota cu care Dana Rogoz și familia ei călătoresc de ani buni. Are două paturi și zonă de luat masa

Orasul viitorului un esec de proportii Proiectul de miliarde de dolari din desert fara drumuri si masini nu se mai construieste

Orașul viitorului, un eșec de proporții. Proiectul de miliarde de dolari din deșert, fără drumuri și mașini, nu se mai construiește

Galeria Rapidului ia cerut din nou demisia lui Cristiano Bergodi Suntem mereu cu voi va bateti joc de noi

Galeria Rapidului i-a cerut din nou demisia lui Cristiano Bergodi! „Suntem mereu cu voi, vă bateți joc de noi”

Biletul zilei la pariuri marti 16 aprilie 2024 Castig de 691 lei cu fotbal

Biletul zilei la pariuri, marți, 16 aprilie 2024. Câștig de 691 lei cu fotbal

Rapid  Sepsi Sf Gheorghe 01 in etapa a 4a din SuperLiga Giulestenii fara punct in playoff Suporterii iau cerut demisia lui Bergodi Cum arata clasamentul

Rapid – Sepsi Sf. Gheorghe 0-1, în etapa a 4-a din SuperLiga. Giuleștenii, fără punct în play-off. Suporterii i-au cerut demisia lui Bergodi! Cum arată clasamentul

PNL ii explica lui Mircea Geoana drumul de la Dabuleni la NATO Putina modestie nu strica mai ales in politica

PNL îi explică lui Mircea Geoană drumul de la Dăbuleni la NATO. „Puţină modestie nu strică, mai ales în politică”

Penalty si eliminare anulate in Rapid  Sepsi dupa interventia VAR Brigada de arbitri ia surprins pe cei peste 9000 de suporteri de pe Giulesti

Penalty și eliminare anulate în Rapid – Sepsi după intervenția VAR. Brigada de arbitri i-a surprins pe cei peste 9.000 de suporteri de pe Giulești

Doliu in magistratura a murit procurorul cu cea mai mare vechime din Ministerul Public

Doliu în magistratură: a murit procurorul cu cea mai mare vechime din Ministerul Public

Galeria Rapidului a dato pe engleza dar a comiso grav Greseala de clasa a doua intrun banner afisat la meciul cu Sepsi Foto

Galeria Rapidului a dat-o pe engleză, dar a comis-o grav! Greșeală de clasa a doua într-un banner afișat la meciul cu Sepsi. Foto

Dumitru Dragomir saluta revenirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj Nu pacaleste banii

Dumitru Dragomir salută revenirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj: „Nu păcălește banii!”

Tarile din Europa cu cei mai educati locuitori Romania este din nou la coada clasamentului

Țările din Europa cu cei mai educați locuitori. România este, din nou, la coada clasamentului

Aeroportul din Brasov introduce noi rute din aceasta vara Romanii vor putea zbura in marile orase din Europa

Aeroportul din Brașov introduce noi rute din această vară. Românii vor putea zbura în marile orașe din Europa

PNL exclude orice sprijin pentru Piedone la Primaria Generala Ionut Stroe E simplu sa te afisezi cu lautari in piata mancand parizer

PNL exclude orice sprijin pentru Piedone la Primăria Generală. Ionuț Stroe: „E simplu să te afișezi cu lăutari în piață, mâncând parizer”

Fostul atacant al nationalei sfaturi pentru Florinel Coman Sa mai astepte Sar putea ca oferta sa fie mai buna

Fostul atacant al naționalei, sfaturi pentru Florinel Coman: „Să mai aștepte. S-ar putea ca oferta să fie mai bună”

Orasul care inlocuieste semafoarele clasice cu unele inteligente Costuri de 100000 de euro

Orașul care înlocuiește semafoarele clasice cu unele inteligente. Costuri de 100.000 de euro

Serghei Mizil reactie dura dupa moartea lui Costel Corduneanu Niciunul nu spune ca a fost olimpic

Serghei Mizil, reacție dură după moartea lui Costel Corduneanu: ”Niciunul nu spune că a fost olimpic”

PNL spune clar ca il vrea pe Nicolae Ciuca la Cotroceni Ionut Stroe Nu lezam pe nimeni sa nu se interpreteze ca suparam anumite interese

PNL spune clar că îl vrea pe Nicolae Ciucă la Cotroceni. Ionuț Stroe: „Nu lezăm pe nimeni, să nu se interpreteze că supărăm anumite interese”

Povestea lui Bruno puiul de caine salvat dintro fosa septica de ISU Suceava Cine a decis sal adopte

Povestea lui Bruno, puiul de câine salvat dintr-o fosă septică de ISU Suceava. Cine a decis să-l adopte

Ovidiu Hategan prima reactie dupa faultul criminal din Dinamo  Poli Iasi Isi recunoaste eroarea Miam dat seama ca am gresit

Ovidiu Hațegan, prima reacție după faultul criminal din Dinamo – Poli Iași! Își recunoaște eroarea: „Mi-am dat seama că am greșit”

Locul din Romania pe care din ce in ce mai multi il viziteaza Este spectaculos si trebuie sal vezi si tu

Locul din România pe care din ce în ce mai mulți îl vizitează. Este spectaculos și trebuie să-l vezi și tu

Tatal lui Luca Mihai se roaga pentru fiul fotbalist E in mainile lui Dumnezeu acum

Tatăl lui Luca Mihai se roagă pentru fiul fotbalist: “E în mâinile lui Dumnezeu acum”

Supriza pentru fanii giulesteni inainte de Rapid  Sepsi Trei jucatori scosi din lot de Cristiano Bergodi dupa umilinta cu CFR Cluj

Supriză pentru fanii giuleșteni înainte de Rapid – Sepsi! Trei jucători scoși din lot de Cristiano Bergodi după umilința cu CFR Cluj

PNL face zid in jurul lui Catalin Cirstoiu restul sunt fitile Medicul cea mai buna solutie pentru Bucuresti

PNL face zid în jurul lui Cătălin Cîrstoiu, restul sunt „fitile”. Medicul, „cea mai bună soluție pentru București”

Vlad Chiriches cifre uluitoare in CFR  FCSB 01 94 la suta Barligea nu a castigat un duel aerian

Vlad Chiricheș, cifre uluitoare în CFR – FCSB 0-1. „94 la sută! Bârligea nu a câștigat un duel aerian”

Cel mai puternic laser din lume se afla in Romania foarte aproape de Bucuresti Investitia gigant sa ridicat la 320 de milioane de euro

Cel mai puternic laser din lume se află în România, foarte aproape de București. Investiția gigant s-a ridicat la 320 de milioane de euro

Fanatik SuperLiga marti 16 aprilie ora 1030 Horia Ivanovici editie speciala cu invitati de top

Fanatik SuperLiga, marți, 16 aprilie, ora 10:30. Horia Ivanovici, ediție specială cu invitați de top

Ce se intampla daca circuli cu parbrizul spart Scrie clar in Codul Rutier dar multi soferi ignora

Ce se întâmplă dacă circuli cu parbrizul spart. Scrie clar în Codul Rutier, dar mulți șoferi ignoră

Denunt la DNA si sesizare la ANI impotriva lui Catalin Cirstoiu Deputat USR Medicul Cirstoiu este capul unei retele de tip mafiot

Denunț la DNA și sesizare la ANI împotriva lui Cătălin Cîrstoiu. Deputat USR: „Medicul Cîrstoiu este capul unei rețele de tip mafiot”

Elena Marin rupe tacerea dupa ce a fost jignita in ultimul hal de Elena Ionescu pe aeroport Asta spune multe

Elena Marin rupe tăcerea după ce a fost jignită în ultimul hal de Elena Ionescu pe aeroport: „Asta spune multe”

George Puscas schimba antrenorul la Bari Giuseppe Iachini demis dupa ce a dus echipa la retrogradare

George Pușcaș schimbă antrenorul la Bari! Giuseppe Iachini, demis după ce a dus echipa la retrogradare

Zodiile care vor avea o saptamana norocoasa Vesti bune pentru Berbeci Tauri si Fecioare

Zodiile care vor avea o săptămână norocoasă. Vești bune pentru Berbeci, Tauri și Fecioare

Cu Petrescu CFR devine candidata clara la titlu Adi Ilie stie cati bani ia cerut Dan lui Nelu Varga

„Cu Petrescu, CFR devine candidată clară la titlu” Adi Ilie știe câți bani i-a cerut Dan lui Nelu Varga

Autoritatile ucrainene acuzate ca mobilizeaza fortat etnici romani din Cernauti Barbatii nostri sunt luati si trimisi la razboi

Autoritățile ucrainene, acuzate că mobilizează forțat etnici români din Cernăuți: ”Bărbații noștri sunt luați și trimiși la război”

PSDPNL merg in continuare pe mana lui Catalin Cirstoiu Ce sa decis la sedinta Coalitiei de luni

PSD-PNL merg în continuare pe mâna lui Cătălin Cîrstoiu. Ce s-a decis la ședința Coaliției de luni

Satul din Romania unde locuitorii construiesc case gratis pentru cei care raman fara din cauza incendiilor Inca exista umanitate

Satul din România unde locuitorii construiesc case gratis pentru cei care rămân fără din cauza incendiilor. “Încă există umanitate”

Gica Hagi raspuns ferm despre preluarea unei rivale La noi scrie Farul Forever Nu sar opune plecarii lui Gica Popescu

Gică Hagi, răspuns ferm despre preluarea unei rivale: „La noi scrie ‘Farul Forever’”. Nu s-ar opune plecării lui Gică Popescu

Monica Birladeanu dupa 13 ani petrecuti in America Mutatul chiar este considerat al doilea cel mai stresant lucru

Monica Bîrlădeanu, după 13 ani petrecuți în America: ”Mutatul chiar este considerat al doilea cel mai stresant lucru”

In minutul 90 eram resemnat Apoi la gol a fost o uluiala Seful lui Dinamo arunca sageti spre unul dintre jucatori dupa Dinamo  Iasi 10

„În minutul 90, eram resemnat. Apoi, la gol, a fost o uluială” Șeful lui Dinamo aruncă săgeți spre unul dintre jucători după Dinamo – Iași 1-0

Cate femei au sansa sa ajunga in Parlamentul European Partidul cu cele mai multe candidate pentru Bruxelles

Câte femei au șansa să ajungă în Parlamentul European. Partidul cu cele mai multe candidate pentru Bruxelles

Etapa 4 din playoff Liga 2 live video CS Mioveni remiza alba cu CSC Selimbar Cum arata clasamentul

Etapa 4 din play-off Liga 2, live video. CS Mioveni, remiză albă cu CSC Șelimbăr. Cum arată clasamentul

Video Noi scene socante in Sydney preot injunghiat in timpul slujbei Momentul atacului filmat

Video. Noi scene șocante în Sydney: preot înjunghiat în timpul slujbei. Momentul atacului, filmat

Candideaza George Simion la Primaria Capitalei Mitica Dragomir despre culisele bataliei pentru Bucuresti

Candidează George Simion la Primăria Capitalei? Mitică Dragomir, despre culisele bătăliei pentru Bucureşti

Deputatul PSD Claudiu Ilisanu demisioneaza din Parlament El a fost numit prefect al judetului Bacau

Deputatul PSD Claudiu Ilișanu demisionează din Parlament. El a fost numit prefect al județului Bacău

Primul verdict al medicilor in cazul fostului dinamovist Ionut Serban internat de urgenta Au venit o parte din rezultatele biopsei Update exclusiv

Primul verdict al medicilor în cazul fostului dinamovist Ionuț Șerban, internat de urgență: “Au venit o parte din rezultatele biopsei”. Update exclusiv

Spotlight Superliga revine marti 16 aprilie de la ora 1500 Alin Grigore si Vivi Rachita analizeaza controversele ultimei etape si pregatesc noi exclusivitati

Spotlight Superliga revine marți, 16 aprilie, de la ora 15:00. Alin Grigore și Vivi Răchită analizează controversele ultimei etape și pregătesc noi exclusivități

Evan NDicka jucatorul Romei prabusit pe teren descoperit de un roman Lam luat la 16 ani

Evan N’Dicka, jucătorul Romei prăbușit pe teren, descoperit de un român: „L-am luat la 16 ani”

La ce ora e bine sa adormi seara ca sa te trezesti plin de energie dimineata Cum trebuie sa calculezi de fapt

La ce oră e bine să adormi seara ca să te trezești plin de energie dimineața. Cum trebuie să calculezi, de fapt

Ce ce intampla atunci cand cainele scoate capul pe geam in masina Titi Aur a explicat greseala pe care o fac multi romani

Ce ce întâmplă atunci când câinele scoate capul pe geam în mașină. Titi Aur a explicat greșeala pe care o fac mulți români

Ion Craciunescu atac furibund dupa ultimele gafe de arbitraj Nu inteleg ce a fost in mintea lui Ovidiu Hategan

Ion Crăciunescu, atac furibund după ultimele gafe de arbitraj: ”Nu înțeleg ce a fost în mintea lui Ovidiu Hațegan”

Batalie sangeroasa in cusca MMA Doua vedete feminine intra in ring cu Perversul de pe Targu Ocna la RXF

Bătălie sângeroasă în cușca MMA! Două vedete feminine intră în ring cu Perversul de pe Târgu Ocna, la RXF!

Fugarul Ionel Arsene refuza inchisoarea din Romania pe motiv de depresie si risc de sinucidere Anuntul Alinei Gorghiu

Fugarul Ionel Arsene refuză închisoarea din România pe motiv de depresie și risc de sinucidere. Anunțul Alinei Gorghiu

Fostul angajat al Rapidului crescut in peluza a explodat dupa 14 cu CFR Nu ma identific cu ce e acum acolo

Fostul angajat al Rapidului, crescut în peluză, a explodat după 1-4 cu CFR: „Nu mă identific cu ce e acum acolo!”

Femeile pe care mizeaza Dreapta Unita la europarlamentare Cu ce obiective vor sa ajunga la Bruxelles

Femeile pe care mizează Dreapta Unită la europarlamentare. Cu ce obiective vor să ajungă la Bruxelles